Editura Evenimentul si Capital

Opoziţia clătinată: Ponta şi Antonescu se înţeapă pe cota unică

04_Ponta_MFX
Autor: | | 60 Comentarii | 1413 Vizualizari

Liderii partidelor de opoziţie au avut astăzi un schimb de replici de la distanţă pe tema cotei unice. După ce Victor Ponta s-a declarat susţinătorul impozitului progresiv, Crin Antonescu l-a criticat. Preşedintele PSD i-a răspuns apoi, acuzându-l pe liberal că e greu să îl critice pe Traian Băsescu când vine cu acelaşi tip de măsuri.

###"Nu înţeleg cum PSD, preşedintele partidului, domnul Ponta, vor să răspundă nevoii de creştere economică, de stimulare a sectorului privat din economie atâta vreme cât culpabilizează profitul şi cât în acest moment, în care noi considerăm că trebuie să stimulăm investitorii, întreprinzătorii, mediul privat, dânşii se năpustesc din nou cu impozitul progresiv care inhibă şi sufocă această iniţiativă", a amendat, astăzi, Antonescu poziţia social-democraţilor, care îi susţin, de altfel, pe liberali în demersurile lor de partid aflat în opoziţie. Liberalul a mai spus că prin poziţia lor, social-democraţii se plasează împotriva profitului şi oferă în schimb "varianta electoralistă" a impozitului progresiv. Victor Ponta, aflat la Cluj-Napoca, i-a dar replica. "Domnul Antonescu este coerent. Soluţiile noastre sunt soluţii de stânga, aşa cum liberalii, în mod normal, acum şi din 2005 până în 2008, când au fost la guvernare, vin cu soluţii de dreapta. E un semn de coerenţă să nu fie PNL de acord cu ale noastre. Semnul de incoerenţă al domnului Antonescu apare - şi îi înţeleg poziţia dificilă - că măsurile de dreapta ale PNL sunt ale PDL şi ale lui Traian Băsescu. E foarte dificil să îl critici pe Băsescu când vii cu soluţii identice şi nu aş vrea să fiu în poziţia domnului Antonescu", a spus Ponta, citat de Agerpres.

Ce avere avea, de fapt, Nicolae Ceausescu! Unde se afla banii ACUM

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Partide

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI