Openul României, fără tricolori. Tecău, ultimul eliminat

Openul României, fără tricolori. Tecău, ultimul eliminat

Turneul "BRD Năstase-Ţiriac Trophy" a rămas azi şi fără Horia Tecău, care a pierdut la dublu, alături de partenerul său, suedezul Robert Lindstedt.

Întreruptă aseară din pricina întunericului la scorul de 6-3, 2-6, partida dintre Horia Tecău/Robert Lindstedt, principalii favoriţi ai turneului, şi dublul Jordan Kerr-Travis Parrott s-a reluat astăzi. Cuplul australiano-american s-a impus cu 10-5 în supertie-break şi merge mai departe în semifinale. România a rămas fără reprezentant la turneul care din acest an poartă numele lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.

Ne puteți urmări și pe Google News