Octavian Hoandră: Suflete gândind cu creionul deasupra unei hîrtii

Octavian Hoandră: Suflete gândind cu creionul deasupra unei hîrtiiSursa: EVZ

Douăzeciși opt de ani sunt o bună parte din viața unui om. Astfel, existența Evenimentului zilei a mers în paralel cu viața multor români.

Ca mine, bunăoară. Am avut bucuria să trăiesc citind, cu intermitențe acest ziar și să fiu sigur, ori de câte ori l am răsfoit, căutând ceeace mă interesa, că voi afla din paginile lui ceeace doream. Nu e puțin lucru. Ani, oameni, viață…

Destine de ziariști, de politicieni, suflete gândind cu creionul deasupra unei hîrtii. Sau, mai nou, deasupra tastelor unui computer…Nu mi au plăcut niciodată, asemeni lui Jose Saramago, personajele pozitive, eroii în literatură.

„Aproape întotdeauna, ei sunt doar niște clișee, copii la nesfârșit, până din original nu mai rămâne nimic. Prefer perplexitatea, îndoiala, nesiguranța, și aceasta nu pentru că ele sunt mai productive, ci pentru că așa suntem noi: uimiți, nesiguri, plini de îndoieli.”

În momentul acesta al existenței tării noastre, cei ce scriu acest ziar îmi inspiră încredere, tocmai că sunt acei eroi care au curajul să pună la îndoială ceeace alții, infinit mai mulți și mai puternici ar dori să ne ”vândă” drept adevăr. Ori pentru asta sunt necesare curajul, cultura și talentul jurnalistului care își asumă un astfel de act. Calități din ce în ce mai rare în presa noastră.

De aceea am fost onorat când directorul Evenimentului zilei mi a făcut invitația de a ține o rubrică, alături de ziariști pe care îi stimez și îi admir. Sunt, deasemenea onorat să pot să mă bucur alături de ei și de cititorii lor de această minunată sărbătoare.

La mulți ani, Evenimentul zilei!

Ne puteți urmări și pe Google News