O soluție anti-zgomot la Pasajul Basarab: restricționarea vitezei
- Antoaneta Etves
- 24 iunie 2011, 20:45
Municipalitatea a anunțat că specialiștii vor examina în scurt timp posibilitatea restricționării vitezei de circulație în zona Pasajului Basarab.
Specialiștii au măsurat nivelul de zgomot de la Pasajul Basarab și au stabilit care sunt cauzele gălăgiei din zonă. Potrivit acestora, folosirea în exces a vitezei de către șoferi este principalul motiv al zgomotului. Iar, nivelul cel mai ridicat al zgomotului este la intrarea și la ieșirea de pe pasaj din cauză că șoferii apasă pe accelerație. ”Având în vedere faptul că, din primele date de măsurare rezultă că principalul factor generator de zgomot este folosirea vitezei în exces de către unii conducători auto, la intrarea și ieşirea de pe pasaj, autoritățile responsabile vor examina în scurt timp posibilitatea restricționării vitezei de circulație în aceasta zonă şi modalitatile de implementare a acestei măsuri”, au explicat reprezentanții Primăriei Capitalei. Cu toate acestea, nivelul zgomotului în zona Pasajului Basarab se situează în limitele normale pentru această categorie de stradă, au anunţat, joi, reprezentanţii municipalităţii, în urma măsurătorilor efectuate ca urmare a plângerilor venite de la unii cetăţeni din zona Titulescu. ”În perioada 22 iunie (ora 18.00) – 23 iunie (ora 14.00), a fost monitorizat nivelul de zgomot în zona blocurilor de locuinţe pe blevardul Nicolae Titulescu, învecinate rampei de acces pe pasaj. Această evaluare preliminară a fost realizată prin determinări acustice la limita incintei blocurilor situate cel mai aproape de intrarea pe pasaj, în zona neprotejată de bariera acustică, dar şi a blocurilor situate în zona protejată de panourile de protecţie fonică. Pentru a se putea face o evaluare corectă, s-a realizat o determinare acustică şi în altă zonă aglomerată din Bucureşti, respectiv pe bulevardul Iancu de Hunedoara, la aproximativ 100 de metri de ieșirea din Pasajul Victoriei”, precizează aceleaşi surse. Potrivit edililor, deoarece conform prevederilor STAS 10009/1988, în cazul depășirii limitei de 50 dB(A) la limita incintei clădirilor locuite, având drept sursă traficul rutier, este necesară asigurarea unui nivel de zgomot în limita a 35 dB(A) în interiorul locuinţelor, evaluarea zgomotului la acest obiectiv va fi continuată prin determinări de zgomot în interiorul apartamentelor cele mai expuse. În zona protejata de panouri, nivelurile acustice măsurate au fost cu aproximativ 7 dB(A) mai mici. Problemele zonei apărute după construirea Pasajului Basarab Grupul de Inițiativă Civică– Titulescu au anunțat că vor semnala autorităților publice responsabile o serie de probleme apărute în zonă, în urma construirii Pasajului Basarab. Ce reclamă locuitorii:
- insuficiența locurilor de parcare prin desființarea celor existente pe lateralele bulevardului Titulescu
- scăderea vegetației prin desființarea squar-ului de pe mijlocul bulevardului Titulescu
- creșterea nivelului de poluare fonică și chimică prin intensificarea traficului în zonă
- dirijarea ineficientă a traficului adiacent pasajului
- blocarea aleii de acces către blocul 21, din Bulevardul Titulescu, nr. 155