O reputată actriță și-a scos apartamentul la vânzare. Cererea este fabuloasă

O reputată actriță și-a scos apartamentul la vânzare. Cererea este fabuloasă

Celebra actriță Oscar Meryl Streep, recunoscută pentru extravaganțele ei în materie de imobiliare a scos de curând la vânzare unul dintre cele mai luxoase apartamente pe care-l deține în cartierul newyorkez Tribeca pentru suma de 24,6 milioane de dolari.

Este vorba de un apartament tip 'loft' - cu spaţii deschise - de patru camere, cinci băi şi o terasă de 207 metri pătraţi cu vedere la râul Hudson şi la cartierul Manhattan, potrivit agerpres.ro

Apartamentul pe care actriţa şi soţul ei l-au cumpărat în 2006 pentru 10,13 milioane de dolari are lift privat şi o suprafaţă de aproape 370 metri pătraţi şi include de asemenea un living cu bibliotecă, o bucătărie şi un birou.

Apartamentul are podea din lemn şi geamuri până în tavan prin care intră din abundenţă lumina, mai ales în camera principală aflată pe colţ şi care include de asemenea două dressinguri separate, un mic salon şi o baie din marmură.

În living se află un şemineu minimalist şi este luminat de un candelabru din cristal, iar bucătăria are mobila albă şi ieşire la marea terasă unde există o zonă de luat masa.

Apartamentul, care face parte din complexul River Lofts, realizat de arhitecţii Tsao şi McKown, este îngrijit de un administrator 24 de ore pe zi şi include o sală de sport şi un garaj.

Este pentru prima dată când se scoate la vânzare un apartament în acest complex din 2003.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News