O americancă a vrut să-şi vândă nepotul pentru suma de 30.000 de dolari
- Adam Popescu
- 7 noiembrie 2010, 10:03
O americancă în vârstă de 45 de ani a ajuns la închisoare după ce a încercat să-şi vândă nepotul. Bunica cerea pentru bebeluşul de două luni suma de 30.000 de dolari.
Patty Bigbee a fost arestată vineri într-o parcare din Daytona Beach, din statul amerian Florida. Iniţial, femeia a cerut pentru bebeluş suma de 75.000 de dolari, dar în urma negocierilor cu un cumpărător a ajuns la 30.000 de dolari.
Bunica a fost arestată, iar judecătorul a pus o cauţiune de 100.000 de dolari. Aceasta a mai avut un complice, reţinut şi el de poliţie, anunţă AFP. Pentru Lawrence Works, de 42 de ani, s-a stabilit o cauţiune în valoare de 50.000 de dolari.
Acest caz a fost anunţat de poliţia din Florida ieri. Din informaţiile anchetatorilor, bunica a contactat un cumpărător din luna octombrie. Preţul iniţial cerut pentru a vinde copilul a fost de 75.000 de dolari. Însă, cumpărătorul s-a dus la poliţie şi a ajutat forţele de ordine să o prindă pe femeie în flagrant. În timpul celor câteva săptămâni de negocieri, cumpărătorul, informator al poliţiei, a reuşit să scadă preţul la 30.000 de dolari. Toate convorbirile dintre bunică şi cumpărător au fost înregistrate.
Bunica şi complicele ei au fost arestaţi la câteva minute de la tranzacţie. Ei au fost acuzaţi pentru vânzarea şi cedarea ilegală a unui copil. Şi mama bebeluşului a fost reţinută, dar acuzaţiile care i se aduc nu au fost făcute publice.
Bebeluşul este acum în grija autorităţilor, confirmă AFP.