Noul RÂMARU al României. Povestea unei familii de criminali

Noul RÂMARU al României. Povestea unei familii de criminali

Nicolae Vlad, ucigaşul studentei japoneze, este fiul unui hoţ de cai, fratele unor hoţi şi tâlhari şi vărul unui criminal. Rudele fac cu schimbul prin puşcării.

Baloteşti, 30 august, ora 13.00. Localitate celebră, până mai ieri, pentru că l-a dat lumii pe Marius Csampar, criminalul condamnat pe viaţă pentru şase omoruri. Ne îndreptăm spre casa unde a copilărit Nicolae Vlad (26 de ani), principalul suspect al asasinării tinerei japoneze Yurika Masuno (20 de ani). Praful fierbinte se lipeşte de tălpile copilandrelor aflate în drum, câte patru-cinci. Nu stau singure. Le e frică, dar n-au curajul să spună... Un bloc pârlit de arşiţa Bărăganului. Al doilea cat. "Noi ne-am mutat aici de vreo trei ani. Nu-l cunoaştem. Nu ştim de ce are adresa asta în buletin. Noi suntem altă familie! Nu ştiu, nu cunosc!", ne spune locatara şi tace. Plecăm. Nişte oameni de bine ne spuseseră dinainte că nu stă acolo "criminalul", dar noi am vrut să verificăm mai întâi la adresa din buletin. Vecinii şuşotesc că familia Vlad nu avea autorizaţie de construcţie atunci când au construit casa FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU E clar, e expirată, ce-or face poliţiştii?! Ieşim. Din coasta dreaptă ne fac cu ochiul o carpetă, un covor şi-o pătură atârnate, la zvântat. Direct pe gard. Printre zăbrelele de sârmă zărim o căsuţă, văruită în alb. Ne apropiem. Strigăm peste gard, la stăpână. Supărarea după crimă. Lucreţia Vlad (57 de ani) vorbeşte la telefon. E mama celui denumit "Comisaru" sau mai recent "Noul Râmaru al României". Mai strigăm frumos o dată. Ne ignoră. Insistăm. Într-un târziu apare şovăitoare. Ne vorbeşte frumos. Şi calm. Şi ne subliniază asta: "Îs supăratî cî, ştiţi di şi?, s-au dat cam multi minşiuni pi la televizor. Cî sîntem neam de criminali!Cari noi n-am făcut nimic! Copilu ăsta n-o făcut nimic, treşea, dădea bună zîua la toată lumea, sî duşea la muncă. S-o spus di el c-o furat, c-o omorât, c-o violat. Nu ştiu di şi sî exprimă toată lumea aşa!", ne spune femeia. Ea nu vrea în ruptul capului să admită că fiul ei este criminal. Darămite unul în serie. Cu oroare nu vrea să se gândească la acuzaţiile sexuale de care este bănuit Nicolae. "Avea o pritenă prin Bucureşti. Nu s-a speriat fata că noi n-am fost nişte oameni care omoram lumea, şi vecinii a rămas trăsniti", îşi aduce aminte ea. Necazurile lui Nicolae i s-ar trage de la poliţie, cei care vor să scape de toate dosarele cu AN (autor necunoscut). Femeia spune că la tribunal se va afla adevărul, chiar dacă nu are bani de avocat. Mesaj pentru japonezi "El era care se ducea la aeroport , când a spus că a dat fata lu' taximetristu', ăla l-a lăsat afară. Noi suntem ţigani şi nu ne ia nimeni în seamă. Dacă era să facă copilul ăsta vreo prostie, toată comuna ştia, lumea a înnebunit. Nu a găsit pe nimenea şi ce-a zis, i-o băgăm lu ăsta în cârcă", aproape că o apucă plânsul pe Lucreţia. Femeia se jură că pruncii ei sunt cinstiţi. Ba chiar are un mesaj pentru familia tinerei Yurika Masuno. "Deci să-şi ia gândul de la copilul ăsta, că el nu e de vină! S-au spus multe minciuni. Vedem la instanţă şi reporterii cum o să iasă atunci", se dă specialistă mama celor şase copii din familia Vlad. Vecinii Lucreţiei o contrazic. "Oamenilor le este teamă să spună o vorbă în cartier. Ne-au terorizat", ne şopteşte unul dintre locuitorii cartierului. Frica îşi arată colţii în marginea localităţii Baloteşti. "E protejat. Altă explicaţie nu există. Sunt o mulţime de plângeri, la poliţie, împotriva băieţilor familiei Vlad. Şi tatăl lor a fost la fel", ne-a spus o doamnă. Interzis la bar Despre Nicolae, oamenii au numai cuvinte grele. Pierdea întreaga zi la jocul de păcănele. Toţi au auzit de moartea doamnei Tudoriţa, ucisă în pat. "Cică i-a smuls şi unghiile. A muşcat-o peste tot. Acu' şi japoneza, în pădure...", şoptesc unii. De vreo doi ani, Nicolae avea interzis la cârciuma din centru. Asta după ce a făcut un scandal monstru, iar patronul i-a dat o lecţie: "Afară!" Lucreţia Vlad le-a transmis părinţilor studentei japoneze să-şi ia gândul de la fiul ei: "Este nevinovat!" Mama se jură pentru odraslă Lucreţia Vlad susţine că fiul său, Nicolae, este victima unei înscenări. "A pus-o pe capul copilului meu ca să poa' să scape de toate problemele lor. Cine a fost capabil, stă pe afară. Ştiu când a venit Poliţia şi a întrebat. "Dom'le, am dat-o la taximetristul care a aplecat cu ea. Atât, încolo nu ştiu nimic. Dar lumea care minte, mamă, Dumnezeu n-o să doarmă! Şi martorii au minţit. Ei, noi suntem ţigani, nu ne ia nimeni în seamă. Dacă era să facă copilul meu fapta asta se prezenta singur. Nu ştiu ce a vrut Poliţia de la Ilfov să spună. Mai demult, spusese că a omorât una. Doctorii i-a spus la Poliţie: nu putem să facem aşa ceva, nu e copilul ăsta!". "Niciodată, niciunul dintre membrii acestei familii nu şi-a recunoscut vreodată faptele. Nici regrete nu au!" CRISTI GHEORGHE, subcomisar Familia lui Nicolae Vlad are violenţa în sânge. Vărul lui este condamnat pe viaţă pentru omor Rudele lui Nicolae Vlad au făcut istorie printre hoţii şi tâlharii din Ilfov. Poliţiştii vorbesc de un adevărat clan, denumit "clanul lui Mielu". Vărul lui, interlopul Ion Dumitru, zis "Champi", este condamnat pe viaţă pentru patru tâlhării, făcute în anii '90, urmate de moartea unei victime. Coincidenţă, una dintre tâlhăriile lui "Champi" a fost făcută chiar în pădurea Măgura, acolo unde Nicolae Vlad a omorât-o pe studenta japoneză. În ultimii ani, "Champi" a încercat din răsputeri să se elibereze din închisoare, a angajat avocaţi celebri şi a cerut revizuirea dosarului. Mai mult, el ar fi apelat la un tertip pentru a scăpa de închisoare: a susţinut că s-ar fi injectat din greşeală cu un ac infectat cu virusul HIV, şi că nu se poate trata în penitenciar. Fratele lui "Champi", Diamant Dumitru, este unul dintre cei mai periculoşi spărgători de case din Ilfov. În prezent, el execută o condamnare de nouă ani, după ce a fost găsit vinovat pentru spargerea a 45 de vile de lux. Tatăl lui Nicolae Vlad, Talian, era unul dintre samsarii celebri de cai din Muntenia. Înainte de 1989, el a fost prins când fura armăsari de rasă şi a ajuns după gratii. După mai mulţi ani de carceră, Talian s-a îmbolnăvit de inimă rea şi a murit în puşcărie. "Mugurin", lider de top Cei şase copii - Canada, Mugurel, Puiu, David, Tanaka şi Nicolae- au fost crescuţi doar de Lucreţia Vlad şi s-au descurcat cum au putut: cerşetorie, furtişaguri sau lucru cu ziua. Lucreţia este cercetată după ce a ameninţat şi lovit, împreună cu fiii săi, mai mulţi vecini din Baloteşti. Conducerea clanului a fost preluată de cel mai mare băiat, Mugurel Vlad, zis "Mugurin". Cazierul acestuia este încărcat cu zeci de furturi, ameninţări şi violenţe. De câteva luni, el se ascunde de poliţişti în Belgia. Cei doi fraţi mai mici , David şi Tanaka, au fost cercetaţi pentru furturi şi tâlhării. Anul acesta, ei au fost eliberaţi din penitenciar după ce şi-au executat pedepsele. Puiu Vlad este singurul dintre fraţi care nu a avut contact cu legea. El locuieşte în cartierul Giuleşti-Sârbi şi lucrează ca hamal pe Aeroportul Otopeni. De altfel, Puiu este cel care l-a adus pe aeroport, în 2002, pe Nicolae Vlad. În primăvară, poliţiştii au cerut arestarea Pe data de 2 mai 2012, poliţiştii au cerut procurorului de la Parchetul Buftea să ceară arestarea preventivă a lui Nicoale Vlad. Magistratul s-a opus. Tânărul era acuzat de tâlhărirea unei femei. Totul a început pe 29 aprilie 2012, în jurul orei 3.00, atunci când Nicolae Vlad a pătruns fără drept în locuinţa Maricelei (64 de ani) din Baloteşti şi i-a luat telefonul mobil. Curtea acesteia este păzită de mai mulţi câini. Visul Yurikai Masuno, din ţara Sorelui Răsare, a apus tragic în pădurea Măgura de lângă Otopeni "A fost atacată, acu vreo patru luni. A sărit vecinul de lângă casa ei să o salveze şi hoţul a fugit. L-au luat la poliţie, dar nu i-au făcut nimic", ne povesteşte un bătrânel. Vecinul şi femeia l-au recunosct imediat pe Nicolae Vlad. Comisarulşef Ionel Lefter, adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Ilfov ne-a explicat de ce nu l-au arestat atunci pe Nicolae Vlad. Pensionara Maria Stroe a scăpat cu viaţă, în februarie, printr-o minune, după ce a fost tâlhărită FOTO: MĂDĂLIN PRIBU "În cadrul cercetărilor legate de tâlhărirea unei victime din Baloteşti, noi am propus arestarea  preventivă a lui, dar procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ilfov, după ce a analizat dosarul a hotărât să i se dea interdicţia de a nu părăsi localitatea", ne-a spus comisarul- şef. Subcomisarul Cristi Gheorghe, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din IJP, este cel care l-a prins pe Nicolae Vlad, la patru ore după descoperirea cadavrului tinerei japoneze. Îl ştie bine pe acesta. "Atunci, în aprilie, nu avea cazier. Cercetările în dosarele de violenţă erau în acea fază cu autori necunoscuţi. Probele adunate ne-au dus către el", explică acesta. Ofiţerul dezminte acuzaţiile formulate de Lucreţia Vlad. "Niciodată, niciunul dintre membrii acestei familii nu şi-au recunoscut faptele", spune poliţistul. Atunci, pe 2 mai 2012 , Nicolae Vlad avea la activ, potrivit anchetatorilor, patru infracţiuni de viol şi tâlhărie. În noaptea de 5-6 august, ar fi făcut prima sa crimă. Ar fi violat- o şi ar fi ucis-o pe Tudora, o bătrână din Baloteşti. În mod atipic, în acest caz, el nu a furat nimic din casă. Aeroportul, împânzit de poliţişti! Mădălin Pribu A fost nevoie de o crimă oribilă ca lucrurile să intre cât de cât în normal la Aeroportul Otopeni. Ieri, la fiecare uşă glisantă a aerogării stăteau câte doi poliţişti de la Transporturi, secondaţi de câte o angajată a aeroportului, îmbrăcată în roşu şi alb. Aeroportul era păzit, ieri, cu străşnicie de poliţiştiii de la transporturi, jandarmi şi badigarzi FOTO: MĂDĂLIN PRIBU Oamenii de pază ai firmei de securitate angajate patrulează prin toate parcările, atât cele acoperite, cât şi cele de sub cerul liber. Din când în când, o patrulă a Jandarmeriei face trecerea în revistă a holurilor şi a peroanelor exterioare de unde turiştii iau taxiurile. "Piraţii" nu mai trăgeau de călători cu oferta: "Taxi, domnu'!. Să vedem cât ţine minunea".  CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV. Moartea studentei japoneze putea fi evitată dacă ucigaşul era executat silit
  • DETALII ŞOCANTE. Ucigaşul japonezei are un văr care a ucis 3 oameni într-o noapte
  • Ucigaşul japonezei, dus la expertiză şi acuzat de omor deosebit de grav
  • Asasinul în serie din Baloteşti, violator de textiliste pensionare!
  • EXCLUSIV. Criminalul din Otopeni a picat testul cu detectorul de minciuni. "Tu ai omorât-o pe chinezoaică?"
  • Corpul japonezei ucise în România a fost trimis în Asia
  • Presimţirile tinerei japoneze omorâte lângă Bucureşti: "Mă doare în piept de nelinişte. Fără vreun motiv anume, nu simt altceva decât că sunt foarte speriată"

Ne puteți urmări și pe Google News