După ani la rând, în care aproape că s-a pierdut semnificaţia noţiunii de „nedeie“, sărbătoarea a reapărut la Groş.
Satul situat la 12 kilometri de Hunedoara pe o vale a Munţilor Poiana Ruscăi poate fi considerat una dintre principalele „porţi de intrare“ în Ţinutul Pădurenilor, zonă pe care specialiştii o numesc una dintre cele mai interesante arii etnografice. Pregătiri de zor Zi de sâmbătă. Satul liniştit care se luptă cu ieşirea din iarnă are o zvâcnire de viaţă. Fiecare localnic ştie că va fi o zi specială, pentru că „îi nedeie az’, la noi“. Fiecare gospodărie se pregăteşte cum poate mai bine pentru musafiri. Spre seară vor veni să se distreze rude ori prieteni din alte sate şi, ca-n orice sat de pădureni, nu-i ruşine mai mare să nu ai pe nimeni oaspete la masă în seara-n care e şi nedeia. Bărbaţii taie lemne de zor, femeile nu mai prididesc cu tăvile şi oalele. Doar copiii par că n-au nicio treabă. Sunt doar nerăbdători să vadă muzicanţii şi mulţimea de necunoscuţi care va fi diseară la căminul cultural. Început promiţător Se lasă întunericul. E deja ora 19.00, iar căminul cultural e gol. Nu trece însă nici o oră, şi ma- şinile încep să umple curtea clădirii. Sala de dans devine şi ea arhiplină. Fetele, cu fuste sau blugi mulaţi, cu bluze strânse pe trup, unele decoltate, altele „cuminţ i“, toate sunt atent supravegheate de mame ori de bunici. Băieţii, parcă şi mai timizi decât fetele, abia reuşesc să-şi mai facă un dram de curaj pentru a le invita la joc. Cei ce mai reuşesc să schimbe câte-o vorbă cu fata în timpul dansului pot fi consideraţi deja „îndrăzneţi“.
Scaunele de pe marginea sălii sunt ocupate în curând doar de femei în vârstă, care analizează tot, absolut tot: cine cu cine a venit la nedeie, care pereche joacă frumos, care fecior se îmbată mai repede, cărei fete îi alunecă privirea spre vreun băiat.
Pentru bătrânele din sat, nedeia e o bună ocazie de a se pune la curent cu ultimele „noutăţi“, iar după fiecare nedeie au subiecte de bârfă care să le ajungă măcar pentru două săptămâni. Pentru tineri, este momentul în care-ar putea să-şi întâlnească viitoarea logodnică. Bărbaţii însuraţi sunt preocupaţi de joc abia după ce-şi întâlnesc amicii veniţi din alte sate şi schimbă cu ei, pe lângă câteva vorbe, şi câteva pahare. Vedeta cu cojoc Nedeia arată ca pe vremuri, mai ales că, dintre puţinele fete din Groş, s-a găsit una care să poarte mândră straiele pădureneşti: Daria Lupulescu are 17 ani şi şi-a spus ea că n-ar fi rău să încerce „cămeşa“ - rochia, „cătrânţa“ - un fel de şorţ ornamental, „brâul“ - un fel de curea lată frumos ţesută, „cişcinieul“ - baticul, şi cojocul, toate ţesute în culori de roşu de bunica ei, cu vreo 15 ani în urmă. De departe, pentru că nu are fustă, bluză mulată, blugi şi cizme cu toc, Daria iese în evidenţă, iar acest lucru nu-i prea comod pentru ea.
Fiecare băiat vrea s-o joace, aşa că pauzele ei sunt cam puţine şi, în plus, scaunele de pe margine sunt ocupate de bunicuţele-observator.
Muzica tradiţională pădurenească, felul de a vorbi, straiele Dariei, paşii de dans şi strigăturile de joc, păstrate prin intermediul tinereilor născuţi pe vremea-n care la mare căutare era, chiar şi la sate, MC Hammer, fac ca nedeia să semene cu una de pe vremuri. Cu 20 de ani în urmă, singurul lucru modern care apărea la vreo nedeie pădurenească era vreun sintetizator. Asta dacă trupa de „muzicanţi“ nu era fidelă mai ieftinului acordeon.
Orice legătură cu trecutul este ruptă însă când în cămin apare un calculator cu monitor „slim“, gata să le ofere muzicanţilor care „prestează live“ pauze lungi şi dese, reprezentate de reprize de manele.
Recomandările noastre
