Nou obiect de studiu la facultate: FERICIREA

Nou obiect de studiu la facultate: FERICIREA

În facultățile dintr-un important centru universitar din țară începe Programul Național de Educație pentru Fericire. Joi și sâmbătă, studenții sunt așteptați să ia parte la două evenimente, la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, în cadrul cărora vor înțelege mai bine ce este fericirea.

“Prin acest program se dorește înțelegerea factorilor care declanșează fericirea și aplicarea lor în viața de zi cu zi”, transmit organizatorii. La Timișoara, studenții sunt așteptați să dezbată două material despre fericire, care sunt folosite cu succes de câțiva ani în centre universitare din Statele Unite.  Studiile din ultimii ani au arătat că fericirea nu este ceva abstract. Fericirea a devenit un subiect de studiu în universități precum Harvard, Pennsylvania sau Columbia încă din anii 80. Prin intermediul Asociației Inițiativa pentru Fericire, aceste studii vor fi aplicate și în țara noastră, prin programul Național de Educație pentru Fericire, primul de acest fel din România. Primul eveniment din cadrul programului va avea loc joi, 13 martie, între orele 18:00 - 20:00, iar al doilea eveniment sâmbătă, 15 martie, între 15:00 - 17:00, în sala P02 din cadrul  Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA). Va fi difuzat documentarul „I Am”, realizat de Tom Shadyac, (Ace Ventura și Profesorul Trăznit), personaj care în urmă cu câțiva ani a ajuns la un pas de moarte în urma unui accident, iar odată ajuns în spital, el își evaluează viața și își dă seama că banii, vila din Pasadena și avionul privat nu i-au adus fericirea. Difuzarea filmului va fi urmată de o dezbatere și de un atelier cu exerciții despre fericire.

Ne puteți urmări și pe Google News