Noile programe școlare pentru liceu. Schimbări majore după aproape 20 de ani. Document
- Maria Dima
- 24 noiembrie 2025, 19:23
Ssursa foto: dreamstime.comMinisterul Educației și Cercetării a publicat luni, în transparență instituțională, programele școlare pentru disciplinele din învățământul liceal, marcând începutul celei mai ample reforme curriculare din ultimii ani.
Potrivit instituției, în următoarele zile vor fi făcute publice toate programele pentru materiile care încep din clasa a IX-a, construite în jurul celor opt competențe-cheie europene: comunicare, multilingvism, STEM, competențe digitale, competențe de viață, civice și juridice, antreprenoriale și culturale.
Prima schimbare după 20 de ani. Noua programa școlară, AICI
Ministerul a transmis că noile programe înlocuiesc documente vechi de aproape 20 de ani. După adoptarea planurilor-cadru-în două variante, standard și alternativă-urmează acum pasul decisiv: actualizarea conținuturilor predate la clasă.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că varianta standard a planurilor-cadru a rezultat în urma unor dezbateri ample, în care a fost nevoie de un echilibru între disciplinele de științe și religie, între materiile dedicate culturii naționale și cele orientate spre viața practică, precum și între centralizare și educația personalizată.
Pentru școlile care doresc o flexibilitate mai mare, ministerul a introdus și varianta alternativă, ce lasă un spațiu extins de decizie la nivelul unității de învățământ.
Ce se schimbă în programele școlare

Elevi de liceu. Sursa foto: Freepik
Potrivit ministerului, elaborarea noilor programe urmărește direct atingerea celor opt competențe-cheie și reducerea analfabetismului funcțional. Procesul a implicat peste 1.500 de profesori, cercetători și specialiști.
Principalele direcții de schimbare sunt:
-Conținuturi mai aerisite și relevante, construite după analiza unor programe din sisteme educaționale performante. -Echipe mixte de profesori din preuniversitar și universitar, pentru corelarea liceului cu universitatea și cu piața muncii. -Introducerea treptată a formării de competențe, alături de transmiterea de informații, pentru a consolida gândirea științifică. -Coordonare transdisciplinară, astfel încât disciplinele să nu se blocheze reciproc prin necorelarea conținuturilor.
-25% din ore, destinate recuperării și consolidării.
Un element nou este introducerea unui sfert din timpul fiecărei discipline pentru activități remediale sau de performanță: recuperarea competențelor neformate, consolidare, aplicarea în contexte reale și pregătirea elevilor cu rezultate foarte bune.
Pasul următor: manuale noi și formarea profesorilor
După aprobarea programelor, vor fi elaborate noile manuale și vor începe programe de formare pentru profesori, astfel încât schimbările curriculare să fie aplicate cu metode moderne.
Ministerul anunță și finalizarea standardelor naționale de evaluare pentru fiecare disciplină, ceea ce va permite o evaluare coerentă la nivel național.
2026 -primul an cu noul curriculum
Noua generație care va învăța după aceste programe va începe clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027. Ministrul Daniel David afirmă că reforma va contribui la reducerea analfabetismului funcțional, pe care îl consideră în prezent „un risc de securitate națională”.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.