Nicolae Ciucă, mesaj cu prilejul deschiderii anului școlar: „Destinul României depinde performanța sistemului de educație”. Video

Nicolae Ciucă, mesaj cu prilejul deschiderii anului școlar: „Destinul României depinde performanța sistemului de educație”. Video Sursă: Facebook/ Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a participat la deschiderea anului școlar la Colefiul Militar Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Este școala militară pe care a absolvit-o actualul șef al guvernului în anul 1985. În mesajul transmis cu acest prilej, premierul a amintit despre obiectivele pe care și le-a propus, de implementare a programului România Educată și a adoptării viitoarelor legi ale educației.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre obiectivele pe care și le-a propus guvernul pentru îmbunătățirea sistemului educațional. El a arătat că sunt alocate resurse pentru construcția de noi unități școlare și pentru reabilitarea altora. De asemenea, a vorbit despre programele destinate reducerii abandonului școlar și a susținerii copiilor din mediile defavorizate pentru a deveni elevi mai buni.

„Știm că este nevoie de creșe, grădinițe, școli, licee și universități moderne, tocmai de aceea alocăm resurse pentru construcția unor noi astfel de unități școlare sau pentru modernizarea și extinderea celor existente. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă, am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din mediile defavorizate. Sunt direcții pe care le vom dezvolta în noile legi ale educației”, a declarat Nicolae Ciucă în mesajul pe care l-a transmis cu prilejul deschiderii anului școlar.

Totodată, premierul a amintit despre Proiectul «România educată», despre care a spus că urmărește să așeze sistemul de educație pe principii noi, menite să asigure accesul la educație de calitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Proiectul «România educată» așază învățământul românesc pe principii noi, care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman al României. Destinul României depinde esențial de creșterea performanței sistemului nostru de educație”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, mesaj pentru elevii Colegiului Tudor Vladimirescu

Premierul a mai avut un mesaj de bun venit pentru elevii de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, lăudându-i pentru că au ales cariera militară.

„Sunt bucuros să fiu astăzi alături de tinerii care trec pragul Colegiului Militar Național «Tudor Vladimirescu» și să le urez bun venit celor care încep școala în uniformă. Să alegi să-ți servești patria de la o asemenea vârstă este o onoare și o dovadă de maturitate, mai ales în vremuri care ne obligă să ne gândim mai mult la țară și la securitatea noastră. Știu câte emoții sunt adunate în sufletul fiecăruia dintre dumneavoastră, câte întrebări, câte speranțe, câte planuri și câte îndoieli vă trec acum prin minte. Le-am trăit și eu aici, cu mulți ani în urmă. Le veți depăși cu ajutorul corpului profesoral de excepție, comandanților, colegilor și părinților”, a mai spus Nicolae Ciucă.

De asemenea, Nicolae Ciucă a avut un mesaj și pentru profesorii care se ocupă de educația generațiilor tinere. El a apreciat munca acestora, spunând că modelează caractere și îi transformă pe tineri în profesioniști și buni cetățeni.

„Doamnelor și domnilor profesori, aveți în mâinile dumneavoastră cea mai prețioasă avuție a unei țări - copiii! Dumneavoastră le sunteți modelul pe drumul cunoașterii. Modelați caractere, îi faceți să strălucească, să fie încrezători în potențialul lor, în știința lor de carte, îi stimulați să își dorească să știe mai mult. Îi încurajați și le sunteți alături atunci când au nevoie. Îi faceți oameni, profesioniști, cetățeni, buni români. Munca dumneavoastră aduce beneficii greu de cuantificat generației tinere și societății românești. Pentru că un popor educat clădește o țară dezvoltată, ancorată în spiritul și valorile europene și euroatlantice, familii din care România, cu mândrie, face parte”, a mai spus Nicolae Ciucă