NEW YORK TIMES. A fost arestat realizatorul filmului "Inocenţa musulmanilor", pelicula care a stârnit un val de proteste în lumea arabă

NEW YORK TIMES. A fost arestat realizatorul filmului "Inocenţa musulmanilor", pelicula care a stârnit un val de proteste în lumea arabă

Nakoula Basseley Nakoula, 55 de ani, realizatorul filmului aflat la originea violenţelor din lumea musulmană a fost arestat deoare prezintă "un risc pentru comunitate".

Informaţia a apărut în ediţia electronică a prestigiosului cotidian New York Times. Nakoula Basseley Nakoula a fost arestat, ieri, sub acuzaţia de încălcare a termenilor eliberării condiţionate. El fusese condamnat pentru fraudă bancară, în 2010, precizează publicaţia americană, dar a fost eliberat condiţionat. Printre condiţiile eliberării se număra interdicţia de a posta materiale neautorizate pe Internet. Se pare că Nakoula nu a respectat această interdicţie şi a fost audiat în legătură cu încălcarea acesteia. Judecătorul federal Suzanne H. Segal, cea care decis reţinerea realizatorului, consideră că acesta prezintă "un risc pentru comunitate". În sarcina lui Nakoula s-au reţinut opt încălcări ale termenilor eliberării condiţionate. Printre acestea se numără şi minciuna folosită în faţa poliţiştilor care l-au reţinut, iniţial, pentru audiere. El a folosit mai multe nume false, alias-uri. Autorităţile au investigat dacă Nakoula Basseley Nakoula este cel care a postat filmul pe Youtube sub pseudonimul de Sam Bacile, folosit şi în timpul realizării filmului, potrivit actorilor şi membrilor echipei. Avocatul realizatorului, Steve Seiden, a susţinut, fără succes, că este periculos pentru clientul său să fie ţinut în închisoare, unde se află, probabil, deţinuţi musulmani. "Siguranţa clientului meu a fost o problemă în ultimele săptămâni", a spus avocatul Steve Seiden. Reamintim că, sâmbătă, ministrul Căilor Ferate din Pakistan, Ahmed Bilur, a oferit o recompensă de 100.000 de dolari pentru uciderea lui Nakoula Basseley Nakoula, cel care a realizat controversatul film. Filmul intitulat "Innocence of Muslims" ("Inocenţa Musulmanilor") îl prezintă pe Profetul Mahomed ca având un comportament deviant. Pelicula a declanşat o serie de proteste violente în ţările musulmane, fiind atacate numeroase reprezentanţe diplomatice americane şi occidentale. În cursul violenţelor, ambasadorul american din Libia a fost ucis.

Ne puteți urmări și pe Google News