Negocieri tensionate între PSD şi PD-L în Gorj

Negocieri tensionate între PSD şi PD-L în Gorj

Conducerea PSD Gorj solicită revenirea asupra numirilor conducerilor la complexurile energetice şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).

Biroul Executiv al PSD Gorj, întrunit în această după-amiază, a hotărât să solicite ajutorul organizaţiei centrale. Astfel, conducerea PSD Gorj solicită două dintre cele trei unităţi din minerit şi energie.

„Biroul Executiv al PSD Gorj solicită conducerii centrale a PSD, sprijin pentru rezolvarea diferendului creat ca urmare a numirilor de directori generali, membri AGA şi membri CA făcute de Ministrul Economiei la Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. În acest sens, dorim să se respecte ponderea rezultată la alegerile parlamentare din judeţul Gorj şi astfel, organizaţiei PSD Gorj să-i revină conducerile a două din cele trei unităţi economice de mai sus, adică directori generali, membri A.G.A. şi membri C.A.“, se menţionează într-un comunicat de presă emis de PSD Gorj.

În acest document se precizează că numirile de directori generali, membri AGA şi membri CA la cele trei unităţi, au fost făcute fără acordul scris al PSD Gorj de către ministrul Economiei, Adriean Videanu. În aceste condiţii, negocierile sunt blocate la această oră.

Ne puteți urmări și pe Google News