Inter Milano şi reprezentanţii fundaşului român Cristian Chivu se vor întâlni joi, pentru o primă rundă de negocieri privind prelungirea contractului fotbalistului.
În cadrul unei emisiuni la postul Sky Sports, jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a susţinut că echipa Inter Milano se pregăteşte să înceapă negocierile cu impresarii lui Chivu pentru ca românul să rămână la formaţia patronată de Massimo Moratti. Contractul lui Cristi Chivu cu Inter expiră la finalul acestui sezon.
În ultimele săptămâni, presa din Italia a scris că Inter Milano ar dori să-l păstreze pe fundaşul român, dacă aceasta va accepta însă o diminuare a salariului. Totodată, jurnaliştii din Cizmă susţin că există o ofertă de la Napoli pentru Chivu, variantă dezminţită însă de impresarul Victor Becali.