Fostul candidat la preşedinţie şi fost deputat al Partidului România Mare, Nati Meir, a fost condamnat, astăzi, la 7 ani de închisoare de către magistraţii Tribunalului Bucureşti, pentru înşelăciune.
Pedeapsa este cu executare, dar decizia poate fi atacată cu apel. Meir este acuzat că a înşelat mai multe persoane cu suma de 444.235 de lei. Acesta este al doilea dosar în care Meir este condamnat, el mai primind patru ani de detenţie, în martie 2010, tot pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Nati Meir mai este trimis în judecată într-un alt dosar, alături de fiul său, Or Meir, pentru trafic de influenţă, procesul fiind pe rolul Tribunalului Galaţi. Săptămâna trecută, acesta a încercat să se sinucidă în penitenciar. Citiţi aici mai multe detalii despre această tentativă.