
Lansarea navetei spaţiale Endeavour, planificată să aibă loc astăzi, a fost amânată, deoarece a doua încercare de a opri scurgerea de combustibil din timpul alimentării nu a eşuat.
În aceste condiţii, lansarea navetei a fost reprogramată pentru 11 iulie, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul NASA.
"Scurgerea a reînceput şi am considerat că nu este deloc un moment propice să insistăm în demersul nostru", a spus Mike Leinbach, director în cadrul NASA. "Vom pune în aplicare un plan mult mai bine elaborat pentru a remedia problema", a continuat acesta.
Naveta americană Endeavour a fost programată pentru cea de-a 16-a misiune spaţială pe 13 iunie, dar, din cauza scurgerilor de hidrogen lichid din rezervoare, lansarea a fost amânată pentru astăzi, când s-a confruntat cu aceeaşi problemă.
În martie, o situaţie similară a fost semnalată şi înaintea lansării navetei spaţiale Discovery. Misiunea acesteia, care s-a desfăşurat între 15 şi 28 martie, mai fusese întârziată de câteva ori, pentru a lăsa timp tehnicienilor să testeze cele trei valve destinate transportului de hidrogen către motoare.