Motörhead vine la B'estfest

Motörhead vine la B'estfest

Formaţia britanică de heavy metal Motörhead va susţine un concert la Bucureşti, în iulie 2009, la B'estfest.

Motörhead este prima confirmare în programul primelor trei zile de festival (2, 3 şi 4 iulie 2009), după ce trupa americană Manowar a fost anunţată drept cap de afiş la B’estfest Aftershock, care se va desfăşura la complexul Romexpo în ultima zi, pe 5 iulie. Formată în prezent din Lemmy (pe numele său adevărat Ian Kilmister – voce şi bass), Phill Campbell (chitară) şi Mikkey Dee (baterie), Motörhead a împlinit anul acesta 33 de ani. În cele peste trei decenii pe scenă, a lansat nu mai puţin de 19 albume (cel mai recent, „Motörizer”, a fost lansat în vara acestui an) şi a fost distinsă cu numeroase premii, printre care şi Grammy-ul pentru Cea mai bună apariţie live a unei trupe de heavy metal, în 2005. Sound-ul Motörhead, care a determinat coagularea genurilor speed metal şi trash metal, i-au adus şi titlul de cea mai zgomotoasă trupă din lume.

Anii de glorie

Trupa lui Lemmy (63 de ani) a debutat cu stângul, în 1975, la Londra. Se voia „the dirtiest rock n' roll band in the world”, îşi trăgea seva din punk şi din metal deopotrivă, însă nu şi-a găsit stilul decât doi ani mai târziu, cu primul material de studio oficial, după ce fusese la un pas de desfiinţare. „Monştrii” rock-ului greu şi-au câştigat pe deplin titulatura în anii 80 (în trioul Lemmy - Larry Wallis - Lucas Fox), cu albumele „Overkill”, „Bomber”, „Ace of Spades” şi mai ales „No Sleep 'til Hammersmith”.

Schimbările frecvente din componenţa trupei nu i-au afectat existenţa. În anii 90, Motörhead a susţinut zeci de turnee în întreaga lume şi a cântat alături de Judas Priest, Sepultura, Metallica, Tiamat sau Black Sabbath.

Motörhead rămâne şi una dintre trupele cu cele mai multe „formaţii-tribut” înfiinţate în cinstea sa: Motörheadache (din 2003), We're Not Motörhead din Portsmouth, Ace Of Spades din Suedia, Motorkill din Marea Britanie, Motorheat din Belgia, Bombers din Norvegia, Lemmy's Wärt, Mauro Tolot Kilmister şi Reptiles din Italia, Motorheads din Rusia sau Motörhead Tribute din Los Angeles.

Abonamentele B’estfest (270 de lei pentru cele trei zile) şi biletele pentru Aftershock (disponibile la două categorii de preţ, 100 şi 150 lei) pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta şi on-line, de pe siteul www.myticket.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News