Din ce în ce mai mulți tineri ajung să își pună capăt zilelor, iar psihologii încearcă să găsească adevărul din spatele tragediei. Specialiștii consideră că adolescenții vor să scape de suferințele pe care nu știu cum să le gestioneze.

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat de ce din ce în ce mai mulți tineri ajung să se sinucidă. Specialistul a declarat că ei nu vor să moară, ci să scape de suferință. Cu toate astea, există o serie de modalități prin care poți să schimbi percepția cuiva sau să-l ajuți în momentele grele.

„Când adolescenții doresc să nu mai trăiască, ei nu vor să moară, ei, de fapt, în profunzime, vor să pună stop suferinței. O suferință pe care nu știu și nici nu pot să o gestioneze. Unii dintre ei își țin ascunsă suferința, alții cer ajutorul și au primit ajutor, însă acesta nu este atât de eficient și de rapid precum își doresc. Rezultatele sunt lente mai ales în cazul depresiei severe și a ideației suicidare.

Un lucru e sigur: în fața suferinței depresiei ai nevoie de mult, mult sprijin, de răbdare, de psihoterapie de lungă durată și de medicație sau/ și spitalizare. Și încă ceva: părinții au nevoie de autentică înțelegere, de sprijin și de ajutor. Pentru că și părinții obosesc, sunt epuizați, nu înțeleg, rămân fără resurse și fără răbdare.”, a spus specialistul.

De ce se sinucid tinerii

Psihologul a declarat că familia joacă un rol important în viața tinerilor și că apropiații trebuie să îi sprijine pe cei care și-au pierdut copiii.

„În cazurile triste, întreaga comunitate, luni întregi după deces ar trebui să sprijine familia. Ceea rar se întâmplă. După înmormântare, multe familii se simt abandonate în suferința lor care devine și mai apăsatoare. Nimeni nu le mai deschide ușa. Fugim. Nu ne place să vedem că alții suferă.

Comunitatea are acest rol esențial de a alina suferința familiei, nu e vorba doar de compasiune sau "să le plângi de milă", e vorba de susținere! Și frații, și prietenii apropiați, și colegii de școală.

Dar din păcate nu avem exercițiul acesta de a fi lângă o familie îndurerată, nu în zilele tragediei, ci după. Atunci când este mult mai important. Am fost la înmormântarea unui adolescent... sinucis. Printre cele mai triste zile din viața mea. Întreaga curte a bisericii era plină cu zeci de tineri îmbrăcați în negru. Nimeni, niciunul nu vorbea. Toți ascultam strigătele părinților. ”

Compasiunea este importantă

Specialistul a declarat că nu ai nevoie de facultate pentru puțină compasiune. Orice om merită o îmbrățișare, iar o vorbă bună îi va schimba starea de spirit radical. Răutatea celor din jur duce doar la probleme.

„Pentru gesturi de compasiune nu ai nevoie să înveți la facultate. Trebuie doar să fii om. Cu atât mai mult preot. Ce păcat că la teologie nu se învață nimic despre psihoterapie...Sunt convins că nici după tragedie, popa nu a mai călcat vreodată pragul casei părinților.

Și mai rușinos că nici pe profesorii copilului nu i-am văzut, nici pe director, diriginte. Ar fi ajutat un mesaj din partea lor sau măcar simpla prezența ca sprijin pentru familie. Ce scuză și urgență or fi avut? Poate concediu.. Acum discut cu prieteni din America cum la ei în școală există o evaluare a riscului suicidar și protocoale bine stabilite. Iar în cancelarie profesorii nu bârfesc, nu acuză sau etichetează copiii și părinții, ci fac ședințe despre copiii vulnerabili, cei la risc și cu probleme de sănătate mintală. Apoi îi trimit și colaborează strâns cu cabinete de psihoterapie și clinici.

D'aia e America și nu România!”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu, duminică, pe pagina de Facebook.