Moţiunea de cenzură şi opoziţia DEZARTICULATĂ. Declaraţii ULUITOARE ale preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Moţiunea de cenzură şi opoziţia DEZARTICULATĂ. Declaraţii ULUITOARE ale preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Duminică seară, preşedintele Senatului, Calin Popescu Tăriceanu a declarat că moţiunea de cenzură programată de partidele de opoziţie pentru săptămâna viitoare este o „încercare disperară” de a schimba actuala guvernare. De asemenea, Tăriceanu a afirmat că moţiunea nu are nicio şanşă ca să treacă prin Parlament deoarece opoziţiei îi lipsesc cel puţin 50 de voturi.

"Socotelile pentru moţiunea de cenzură sunt foarte simple. (...) Nu contest dreptul opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură. Cred că momentul nu e potrivit. (...) Al doilea aspect este de natură strict tehnică. Dacă numărăm voturile opoziţiei, le lipsesc cel puţin 50 de voturi. Nu are nicio şansă o moţiune de cenzură să treacă în acest moment", a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

În opinia sa, încercarea de a "forţa debarcarea" lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor demonstrează că opoziţia recurge la "încercări disperate" pentru a prelua puterea.

"Această încercare de a forţa debarcarea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor (...) nu face decât să demonstreze încă o dată că opoziţia, în loc să recurgă la mijloacele corect, democratice (...), să demonstreze că are suportul electoral necesar pentru a prelua puterea, recurge la aceste încercări disperate, doar, doar îşi va pune în aplicare planul care în final vizează (...) răsturnarea actualului Guvern şi preluarea puterii, aşa cum s-a întâmplat, de altfel (...), şi în 2015, după căderea, (...) demisia lui Victor Ponta", a afirmat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Călin Popescu-Tăriceanu, opoziţia "pare dezarticulată", iar preşedintele "încurajează" răsturnarea majorităţii, deşi niciunul dintre partidele politice de opoziţie nu a dovedit că poate să reprezinte o alternativă la guvernare.

"Vedem că domnul Barna poartă discuţii cu preşedintele ţării, care văd că îl încurajează în aceste acţiuni, dar (...) opoziţia pare destul de dezarticulată, nici la nivelul PNL-ului nu vedem mare lucru, nici la nivelul USR-ului nu vedem ceva care să demonstreze, cât de cât, că ar putea să reprezinte o alternativă. Din păcate, în acest joc se angrenează şi preşedintele, cu diversele decizii pe care le-a luat, discuţia cu domnul Barna (...), demersurile pe care le face pentru a bloca remanierea guvernamentală, toate acestea se înscriu într-un anumit tablou care vizează clar răsturnarea actualei majorităţi, dar nu prin alegeri, pentru că prin alegeri ar fi normal. (...) Aici nu este vorba despre un demers democratic. Este vorba despre jocuri de culise, subterane, forţe oculte care încearcă prin diverse mijloace (...) să răstoarne majoritatea şi guvernul", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.