
Poliţiştii de frontieră ialomiţeni au prins un fals călugăr care transporta în autoturismul personal un morun de 90 kg, fără a avea acte legale de transport şi fără a putea justifica provenienţa acestuia cu documente prevăzute de legislaţia în vigoare.
Falsul călugăr, în vârstă de 37 de ani, conducea un Seat. La controlul efectuat în interiorul autoturismului a fost găsit un morun de 90 kg, eviscerat, pentru care şoferul nu poseda documente de provenienţă prevăzute de legislaţia în vigoare. Cel în cauză a declarat că a cumpărat peştele din Tulcea şi urma să îl transporte la Bucureşti. În conformitate cu prevederile legale, morunul, în valoare de peste 4.000 lei, a fost predat unei societăţi comerciale de profil, iar bărbatului i-au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală, care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova.