Mobileaza cu lumina!

Mobileaza cu lumina!

Salonul international de mobila de la Milano a confirmat faptul ca designerii si arhitectii considera lumina un adevarat material de constructie.

Fie ca „spala” peretele, este integrata in mobilier sau isi are sursa undeva in spatele acestuia, lumina poate transforma orice interior intr-unul cu adevarat deosebit.

La Salonul international de mobila de la Milano (18-23 aprilie), la care am fost prezenti, cei mai mari producatori de mobila din lume au folosit-o din plin, semn ca o considera un material de constructie foarte ofertant.

Efectele spectaculoase care se pot obtine cu ajutorul luminii nu pot fi egalate de niciun alt material, tin doar de creativitatea si priceperea designerului.

Cel mai ieftin material de constructie

In functie de situatie, poate fi folosita lumina naturala la fel de usor ca si cea artificiala, fara a scadea cu nimic din calitatea si spectaculozitatea rezultatelor. In plus, un alt mare avantaj al luminii ca material de constructie este pretul foarte mic.

„In general, interventia cu „perdele” de lumina nu este excentrica. Este nevoie de un efort minim si se obtine un efect spectaculos”, afirma Oana Nasta, unul dintre cei mai cunoscuti designeri romani care lucreaza cu lumina.

„Folosirea acestui material de constructie se reflecta in toate obiectele de arhitectura. In interior se poate folosi lumina naturala printr-un luminator deasupra unui spatiu important sau prin transparenta unor pereti despartitori. Acesti pereti pot fi ei insisi luminati din interior, fiind poate din sticla sablata cu imprimeul de pe tapet sau canapele”, explica specialista.

Solutii spectaculoase, indiferent de spatiu 

Mult-folositele scafe, care se intalnesc in prea multe dintre casele noastre, nu sunt intotdeauna cea mai buna solutie de iluminat, dar daca ar fi folosite corect ar putea produce efecte spectaculoase in orice spatiu. Indiferent de culoarea si finisajul ales pentru pereti, lumina poate schimba radical aspectul acestuia.

„Cele mai spectaculoase solutii sunt cele care folosesc lumina indirecta, care spala un perete sau un tavan dintr-un material pretios. Culoarea luminii poate schimba un interior cu peretii albi, de exemplu. O lumina mov pe un perete alb il transforma in lila”, explica Oana Nasta.

Iar daca schimbarea sistemului de iluminat ti se pare prea mult, poti oricand folosi lumina in cadrul mobilierului. Fie ca este integrat in acesta (dincolo de niste usi din sticla sau plastic sau in interiorul ori canturile unor rafturi), fie ca „izvoraste” din spatele sau de sub un corp de mobilier, efectul va fi interesant.  

„Casetele luminoase sunt foarte apreciate, iar prezenta lor intr-un spatiu mai anost reuseste sa creeze un loc interesant”, afirma specialista.

CONTRAST

Cu sticla neagra

Lumina folosita in mobilier a fost pusa si mai mult in valoare la Salonul de mobila de la Milano de introducerea sticlei negre. La prima vedere imi era greu sa cred ca se pot obtine astfel de efecte cu ajutorul sticlei, dar atingand piesele, m-am convins ca nu era vorba de plastic.

Designerii celor mai mari producatori din lume folosesc metode tehnologice dintre cele mai moderne pentru a insera modele transparente, geometrice sau florale si chiar oglinda. Astfel, lumina este reflectata controlat, simplu si discret.

Fie ca este vorba despre noptiere sau comode in dormitor si rafturi sau dulapuri pentru living, lumina trebuie atent dozata si amplasata. „Sunt foarte necesare studiile de lumina intr-un spatiu de locuit. Acestea sunt total diferite de cele pentru birouri sau relaxare gen spa ori piscine”, recomanda Oana Nasta.

Ne puteți urmări și pe Google News