Moartea unui copil de trei ani a dus la salvarea a cinci vieți

Moartea unui copil de trei ani a dus la salvarea a cinci vieți

Inițiative radicale, ca „restartarea” inimilor persoanelor decedate, sunt luate în calcul, pentru a spori numărul donatorilor de organe, informează thesun.co.uk

Într-un nou raport, Asociația Medicală Britanică spune că “noi concepte delicate” trebuie luate în considerare, pentru că în Marea Britanie mor trei persoane pe zi în așteptarea unui transplant. Erin Lapin, mamă a unui copil în vârstă de 3 ani, Stewart, care a decedat în urma sindromului morții subite, a hotărât să doneze organele. A salvat cinci vieți. Erin locuiește în Clydebank cu partenerul său și cu fiul ei Sean, în vârstă de 11 ani. “O mamă nu trebuie să-și îngroape niciodată copilul, dar viața este crudă, tristă”, spune Erin. “Asta este o experiență pe care eu am trăit-o. Când mi-am pierdut copilul în vârstă de trei ani, lumea mea s-a întors cu susul în jos. Singura consolare pe care am putut să o am, a fost faptul că sțiam că dacă îi donez organele pot salva alte vieți. Stewart a fost un copil bun și vesel. I-ar fi plăcut să afle că a salvat viața a patru copii și a unui adult prin aceste donații”, povestește mama în vârstă de 30 de ani”. “Într-o zi, el mi-a spus că nu se simte bine și a dorit sa meargă în pat cu mine. Am adormit. Când m-am trezit după câteva ore am observant că nu mai respiră. Am început să țip și să îi caut disperată pulsul. Nu am găsit nimic, așa că fostul meu partener a încercat să-l resusciteze, în timp ce eu sunam la ambulanță. Când au ajuns, s-au chinuit 45 de minute să-l readucă la viață, dar era prea târziu. Stewart a suferit daune ireversibile la creier. A fost declarat decedat. Împreună cu tatăl lui am luat decizia de a-i dona organele, în așa fel încât ceva bun să vină din tristețea morții lui. Sperăm ca prin această decizie, personalitatea lui Stewart să dăinuie mai departe. Lumea nu trebuie să se teamă de donarea de organe.”, a mai declarat Erin. În Marea Britanie se poate opta pentru donarea de organe atunci când se aplică pentru permisul de conducere, însă există din ce în ce mai multe voci care spun că opțiunea ar putea fi extinsă atunci când se aplică pentru pașapoarte, conturi bancare, adrese poștale sau ajutoare sociale.

Ne puteți urmări și pe Google News