Celebrul Marcel Marceau ne-a parasit sambata.
Mimul francez Marcel Marceau, supranumit „Charlie Chaplin al pantomimei”, a trecut in nefiinta sambata, la varsta de 84 de ani.
Cu masca alba pe fata, cu ochi negri stralucitori, desi ajunsese la o varsta venerabila, Marceau era de o expresivitate extraordinara.
El a contribuit la renasterea pantomimei si a devenit cunoscut in intreaga lume datorita rolului „Bip”, pe care l-a creat in 1947. Marele mim s-a incapatanat sa nu devina un invechit si a infiintat, in 1978, Scoala Internationala de Mimodrama de la Paris.
„Zboara cu picioarele”, spunea Jean Cocteau despre cel care la inceputul anilor 2000 juca, cu o energie debordanta, in peste 250 de spectacole pe an in intreaga lume, din Japonia, pana in America Latina si in Rusia.
Facea podul la 75 de ani
„E o mare pierdere, era un om fabulos. Nu pot uita ca l-am intalnit in 1997, la Perigueux, Marceau juca, la fel ca mine, in „Mantaua” de Gogol, si facea in spectacol podul la varsta de 75 de ani. Era o adevarata enciclopedie teatrala, a creat scoala Marceau de pantomima, care a devenit tot atat de celebra ca si aceea a lui Jacques Lecoq”, povesteste Mihai Malaimare. „Era un om calm, relaxat, care emana o energie pozitiva”, isi aminteste directorul Teatrului Masca.
A ales „tacerea” pentru ca era evreu
Marcel Mangel, pe numele sau real, s-a nascut in 1923, la Strasbourg. Tatal sau, Charles, de meserie macelar, care canta opera ca amator in timpul liber, l-a introdus pe fiul sau in lumea boema a artistilor.
Baiatul radea in copilarie la gagurile lui Charlot din filmele mute din cinematografe, dar, pe langa Chaplin, Marceau i-a admirat pe Buster Keaton si pe fratii Marx.
Cand Alsacia a fost anexata de Germania nazista, familia Mangel s-a refugiat in sud-vestul Frantei, iar numele de familie a fost schimbat in Marceau, pentru a ascunde originea evreiasca.
In 1944, tatal a fost deportat la Auschwitz, unde a fost, de altfel, ucis. Atunci, Marceau a intrat in miscarea de Rezistenta. „Oamenii care reveneau acasa, pe campuri, nu puteau vorbi, nu stiau de unde sa inceapa sa povesteasca. Ma numesc Mangel si sunt evreu. Poate asta m-a determinat, in subconstient, sa fac tacerea „sa vorbeasca”„, povestea Marceau intr-un interviu in „Le Monde”.
Unul dintre cele mai faimoase skech-uri ale sale s-a numit „Umbland contra vantului”, care l-a inspirat pe Michael Jackson in pasii „moonwalk”. Si dansatorul Rudolf Noure•erv a fost influentat de miscarile „hipnotice” ale lui Marceau.
Camille Marceau, fiica celebrului mim, a declarat ca acesta va fi inmormantat la Cimitirul Pere-Lachaise, din Paris. Cea de-a doua fiica a lui Marcel Marceau, Aurelia, nu a dorit sa faca precizari privind circumstantele si locul decesului.
Alta reprezentatie celebra a lui Marceau se intitula „Tinerete, maturitate, batranete, moarte”, iar mimul surprindea in doar cateva minute etapele destinului omenesc.