Două verighete şi un certificat de căsătorie nu sunt garanţia iubirii veşnice ori a fidelităţii. Ele nu asigură o viaţă lipsită de probleme în cuplu şi nici nu le rezolvă din faşă.

Conştient sau inconştient, în minţile naive şi visătoare stau cuibărite aşteptări nerealiste de la ceea ce înseamnă instituţia căsniciei.

"Dragostea învinge orice" este mai degrabă un titlu bun pentru o melodie de vară decât o realitate, iar credinţa că partenerul se schimbă în bine după nuntă nu este decât o iluzie preluată din poveştile cu broscoiul care se transformă în prinţ.

1. "Cu dragoste, toate se rezolvă"

Din păcate, dragostea rezolvă o paletă mică din nevoile familiei. Pentru restul, este nevoie de muncă, de comunicare, de implicare, de capacitatea de a găsi soluţii în situaţii de criză, de responsabilitate etc.

"Este un mit specific oamenilor care se lasă controlaţi de emoţii şi sentimente, iar ceea ce transmite acesta se traduce în temeni psihologici ca fiind dorinţa de fuziune emoţională cu ceilalţi, lipsa capacităţii de diferenţiere a sinelui, care conduce la supunere sau neîncredere faţă de oameni şi autonomie precară mai ales în situaţii axioase", răstoarnă mitul psihologul Gina Bălan.

Să dăm, însă, cezarului ce e al cezarului, şi să admitem că, atunci când dragostea este însoţită de respect reciproc, comunicare, autonomie, responsabilitate, grijă şi empatie, soluţiile la diverse probleme sunt mai la îndemână.

Psihologul spune că ceea ce blochează partenerii în situaţiile de criză este dificultatea de-şi vedea aportul şi aşteptarea neralistă ca rezolvarea să vină de la celălalt.

"Mai  mult decât dragostea, ajută conştientizarea şi înţelegerea propriei contribuţii la o situaţie dificilă de familie, iar apoi comunicarea şi găsirea soluţiilor potrivite".  

2. Un copil sudează relaţia

O relaţie "şchioapă" nu se va întrema la venirea unui copil, dimpotrivă, situaţia s-ar putea să se agraveze.

Pe lângă bucurie, un copil aduce responsabilităţi sumplimentare, griji, provocări, muncă în plus. Iar dacă el a fost conceput pentru că partenerii nu vedeau alt liant între ei, riscul de înstrăinare creşte.

Psihologul spune că acesta este un mit în care cred, preponderent, femeile, care decid singure că a venit momentul să facă un copil pentru salvarea relaţiei. "Un copil poate distruge cuplul atunci când partenerul este minţit, păcălit, când nu-şi doreşte copii şi este pus în faţa faptului împlinit. În acest caz, tatăl îşi poate recunoaşte copilul, dar nu se va implica în creşterea şi educaţia lui", atenţionează Gina Bălan.

3. "...până când moartea ne va despărţi"

Rata divorţurilor arată că ceea ce spune preotul când pune pirostriile se aplică doar la norocoşi.

Aşteptările nerealiste, surprizele de după nuntă, nepotrivirea de caracter observată târziu sunt câteva dintre cauzele care despart cuplurile la tribunal, cu mult înainte de momentul în care şi-au jurat reciproc despărţirea.

Societatea modernă priveşte cu îngăduinţă divorţul, iar acesta poate fi unul din aspectele care îi face pe parteneri să nu zăbovească prea mult în relaţii care se dovedesc defectuoase.

Mai mult, fericirea şi bunăstarea personală sunt încurajate de societatea modernă, iar relaţiile guvernate de egoism sunt sortite eşecului.

4. "Soţul meu are ochi doar pentru mine"

Credinţa că fidelitatea şi căsnicia merg mână în mână este profund contrazisă de exemplele din jurul fiecăruia.

Statistic, bărbaţii sunt cei care calcă strâmb cel mai adesea, iar psihologii care le ajută pe soţii să gestioneze drama au observat că acestea se autoînvinovăţesc pentru eşec.

"În mod eronat, soţiile privesc infidelitatea soţului ca pe o consecinţă a vieţii de cuplu sau a vieţii sexuale din cuplu. De cele mai multe ori, infidelitatea nu are legatură cu partenera, ci cu nevoile şi dorinţele bărbatului, cu frustrările şi temerile lui, prin urmare cu incapacitatea de gestionare a propriei persoane. Nu din cauza partenerei", subliniază psihologul Gina Bălan.

Ea spune că fidelitatea ţine de convingerile şi valorile personale, de respectul faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi. "Dacă cel care are diferite dorinţe şi nevoi faţă de alte persoane decât soţul sau soţia are puterea să-si pună întrebari de genul: «Ce vreau, de fapt?», «Ce consecinţe are comportamentul meu asupra mea şi asupra celorlalţi?» şi să recunoască adevărul faţă de el însuşi, va alege apoi, asumandu-şi responsabilitatea acţiunilor sale".