Mii de pensionari-fantomă au "călătorit" cu CFR. Vezi cât a plătit statul pentru ei!
- Petrisor Cana
- 4 septembrie 2011, 14:30
Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva patronului unei societăţi din Botoşani care a cerut decontarea a peste zece mii de călătorii de transport în valoare de peste un milion de lei.
Anchetatorii au stabilit că, în cursul anului 2010, în baza unor documente fictive, administratorul societăţii botoşănene a depus spre decontare de la bugetul de stat mii de tichete de călătorie. El a solicitat, astfel, subvenţii de peste 1.000.000 de lei. În condiţiile în care un bilet de tren la clasa a doua, pe ruta Botoşani-Bucureşti costă, după scumpirea din vara acestui an, aproape 100 de lei, anchetatorii au constatat că afaceristul a cerut decontarea a peste 10.000 de bilete. Până să fie depistat, patronul a încasat aproximativ 335.000 de lei (peste 80.000 de euro), echivalentul a peste trei mii de bilete. Banii au fost ceruţi şi acordaţi de stat în baza Legii nr. 44/1994 şi a Legii nr. 147/2000, fără ca titularii tichetelor să fi călătorit pe rutele înscrise în solicitări. În urma anchetei, oamenii legii au început urmărirea penală faţă de administratorului societăţii pentru înşelăciune.