Mihai Trăistariu face 45.000 de euro în campania electorală

Mihai Trăistariu face 45.000 de euro în campania electorală

Cântăreţul va susţine, în perioada 8 mai – 8 iunie, 38 de concerte, în urma cărora va strânge nu mai puţin de 45.000 de euro, scrie Click.

"Am de gând să cumpăr un teren de vreo 10.000 de metri pătraţi, unde să reuşesc să adun toţi câinii fără stăpân. Sunt un mare iubitor de animale. Am deja în grijă 17 câini şi 33 de pisici. Îi cresc de vreo 3-4 ani pe la diverse case, îi alimentez săptămânal cu mâncare. Decât să-i dau unui om, prefer să-i dau unui animal!", a declarat Trăistariu despre banii strânşi în urma show-urilor. Mihai Trăistariu va cânta, pentru onorariul de 1.200 de euro, piese ca "Tornero", "Cât de frumoasă eşti", "Banii şi fetele", dar şi piese de muzică populară, precum "Lie, ciocârlie". Cântăreţul a declarat că nu va ţine cont de partide şi că va merge, printre altele, în Sulina, Motru sau Piatra Neamţ.