Michelle Obama RUPE RITMURILE de rap. Prima doamnă a SUA a cântat cu patos HIP HOP iar internetul a ÎNNEBUNIT | VIDEO
- Alexandra Iancu
- 11 decembrie 2015, 11:22
Prima doamnă a SUA, Michelle Obama, este alături de Jay Pharoah prezentatorul programului de televiziune Saturday Night Live, vedeta unui videoclip în care cântă rap şi îi încurajează pe tineri să meargă la facultate, relatează EFE.
Este vorba de un videoclip în stil umoristic difuzat joi pe YouTube şi produs de portalul College Humor, în care prima doamnă şi Pharoah cântă o piesă rap compusă de vedetele de internet The Gregory Brothers.
Clipul face parte din campania 'Better Make Room' promovată de Michelle Obama pentru a-i informa pe tineri despre resursele menite să-i ajute să aibă acces la învăţământul superior.
Pe tonuri comice şi având drept fundal scene filmate la Casa Albă, prima doamnă cântă versuri precum 'Toţi cunoaştem sudul Chicago (referitoare la originile sale). Trebuia să muncim ore suplimentare pentru a ne făuri un viitor. Toată lumea îşi poate împlini visul. Tu, băiatul care mă asculţi din Michigan, ai putea fi tu acela".