METEO. Avertizare de ninsori viscolite și polei. VEZI cum va fi vremea în orașul tău
- Antoaneta Etves
- 22 ianuarie 2012, 16:35
Precipitaţiile vor cădea astăzi pe arii extinse, mai ales în vestul ţării, în majoritatea zonelor fiind sub formă de ploaie, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
UPDATE 1: Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o avertizare privind intensificări de vânt, ninsori viscolite şi polei în Maramureş, Transilvania şi toată zona montană.
Avertizarea ANM este valabilă până mâine, la ora 10.00.
Potrivit acesteia, va continua să ningă în zonele menţionate, iar ninsorile vor fi mai abundente la munte, unde vântul va avea intensificări cu viteze de până la 80-90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
În celelalte regiuni, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie şi se va forma polei. În prima parte a zilei de azi, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţe şi ploi, favorizând producerea de polei.
Totodată, va ninge viscolit în toate zonele montane, unde vântul va sufla cu rafale care vor depăşi 80 de kilometri pe oră. Vântul va sufla cu 50 - 55 de kilometri pe oră şi în sudul ţării.
În timp ce astăzi mercurul termometrelor va arăta maximum 9 grade Celsius şi minimum -5 grade Celsius, mâine- maximele se vor situa între -2 şi 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi între -12 şi 0 grade Celsius.
Duminică, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în vestul şi nordul ţării, dar şi Dobrogea. La munte, în special la altitudini mari, există risc de avalanşe.
În Capitală, cerul va fi mai mult noros şi temporar, mai ales seara şi noaptea va ploua.
Valorile termice vor continua să crească, şi vor fi cuprinse între 1 şi 7 grade Celsius.