Mesajul unui medic: Nu vrem să oprim răspândirea Omicron. Trebuie să înlocuiască varianta Delta. Aşa se va intra în normalitate
- Antonia Hendrik
- 31 decembrie 2021, 22:07
Doctorul Tony Hinton a lansat un mesaj uluitor cu privire la răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului şi spune că ar trebui lăsată să se răspândească pentru a înlocui varianta Delta, mai mortal, pentru a ajuta la normalizarea pandemiei.
Medicul din Marea Britanie a citat din rapoarte care arată că varianta Omicron a avut un efect mai puțin nociv asupra pacienților în comparație cu varianta Delta pentru a-și argumenta cele spuse.
Dr. Hinton spune că permiterea celei mai recente variante de Covid să preia controlul ar putea ajuta la normalizarea pandemiei într-o endemie asemănătoare gripei. Vorbind pentru talkRadio, chirurgul consultant a spus: „Oamenii de știință spun acum că este foarte greu de constatat dacă cineva are Covid sau este răcit. Astăzi s-a spus că trei sferturi dintre persoanele care aveau simptome de răceală aveau de fapt varianta Omicron. De fapt, comentariul pe care l-aș face despre asta este că nu este o problemă”.
„Dacă Omicron dă oamenilor simptomele unei răceli, într-adevăr... nu vrem să oprim răspândirea
Şi continuă: „Vrem să împingă varianta Delta, care este mult mai periculoasă. Probabil de patru ori mai periculoasă. Cred că Omicron reprezintă deja 90 la sută din cazurile noi din Marea Britanie și asta are ca efect faptul că acei puțini oameni care merg la spital sunt spitalizați pentru mult mai puțin, doar 10 la sută în Africa de Sud au avut nevoie de oxigen, spre deosebire de 100 la sută în valurile precedente și foarte puțini oameni merg la terapie intensivă”.
El a adăugat: „Aceasta este o boală complet diferită, trebuie să trăim cu ea ca o gripă”
Cele mai recente date au arătat că Marea Britanie a înregistrat peste 900.000 de noi infecții cu coronavirus în ultima săptămână. Noi măsuri pentru a contrasta răspândirea variantei Omicron au fost introduse la începutul lunii decembrie, iar Boris Johnson nu a exclus că alte măsuri nu vor fi implementate în noul an.
Secretarul pentru Sănătate, Sajid Javid, a declarat: „Pentru a răspunde cererii anticipate în următoarele câteva săptămâni, cumpărăm sute de milioane de teste LFD suplimentare, aducem noi produse și accelerăm implementarea lor către public, relatează Express.