MedLife, acceptată în programul de fertilizare in vitro
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 17 noiembrie 2011, 18:55
Operatorul de servicii medicale private MedLife a fost admis oficial în programul naţional de fertilizare în vitro, derulat de Ministerul Sănătăţii.
Clinica are un centru de fertilizare in vitro care funcţionează de trei ani şi la care au apelat până acum în jur de 2000 de cupluri. "Intrarea Centrului de Medicina Materno-Fetală în acest program naţional este un pas extrem de important pentru noi, deoarece înseamnă că vom putea ajuta un număr mai mare de cupluri, care nu au avut până acum resursele financiare necesare să acceseze o astfel de procedură", a declarat Dr. Dragoş Albu, coordonatorul Centrului de Medicină Materno-Fetală şi Reproducere Asistată MedLife Griviţa. Fiecare cuplu acceptat în programul FIV va primi din partea Ministerului suma de bani necesară pentru acoperirea cheltuililor unei singure proceduri de fertilizare. Prima tranşă, de 4.920 lei, o vor primi după realizarea procedurii de fertilizare, iar cea de-a doua, în valoare de 1.230 lei, se va acorda după confirmarea sarcinii. CITIŢI ŞI: Condiţii pentru a beneficia de fertilizare in vitro gratuită