Ce spun medicii despre ivermectină.

Medicul Adrian Marinescu, de la Institutului Matei Balș din București, susține că ivermectina nu este un medicament minune pentru combaterea COVID-19. De asemenea, a precizat medicul, acesta nu poate înlocui vaccinul.

Cu toate acestea, susține Adrian Marinescu, trebuie să existe deschidere și pentru folosirea sa, în condițiile în care studiile sunt promițătoare. Ivermectina ar putea fi administrată, dar numai după autorizarea sa pentru uz uman și doar cu prescripția medicului. Adrian Marinescu a atras atenția că în nici un caz ivermectina nu trebuie administrată înainte de autorizare.

„Este clar că acest medicament nu este administrat cu prescripție medicală. Există studii clinice în derulare. Faptul că există niște date din aceste studii clinice nu înseamnă că trebuie să luăm acest medicament pur și simplu. Mai întâi trebuie parcurși niște pași”, a declarat medical Adrian Marinescu la Digi24.

Medicii despre ivermectină: trebuie autorizat

Potrivit spuselor sale, ivermectina este folosită în Statele Unite, în tratarea unor pacienți, dar acolo pașii au fost parcurși. Medicamentul a fost autorizat și de aceea este administrat pacienților. Adrian Marinescu a precizat că acești pași, până la autorizarea folosirii sale pentru uz uman, trebuie parcurși și în România.  Totodată, el a precizat că ivermectina nu este un medicament minune și nu poate înlocui vaccinarea. Acesta poate fi folosit, cu prescripție de la medic, numai pentru profilaxia bolii.

„Experiența este importantă. Sunt niște date mai mult decât îmbucurătoare în Statele Unite, dar acolo au fost parcurși acești pași. Probabil că nu va fi greu să se obțină o autorizare pentru uz uman, însă nu este recomandată automedicația”, a mai spus Adrian Marinescu.

Ivermectina redă mirosul mai repede

La rândul său, Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca, a explicat că medicamentele pe bază de ivermectina nu sunt aprobate pentru uz uman. Drept care nu pot fi folosite în tratamentul pentru COVID-19. Radu Țincu a citat un studiu publicat într-o prestigioasă revistă internațională. Conform acestuia, singurul beneficiu pe care îl aduce medicamentul ar fi reducerea perioadei în care pacientul nu are miros.

Studiile sunt în derulare

Medicul a arătat că discuțiile despre folosirea ivermectinei în tratarea COVID-19 au luat amploare după apariția unui studiu în Bangladesh. Rezultatele acestuia au fost, însă, contrazise de specialiștii europeni și americani. Radu Țincu a mai precizat că există în derulare 42 de studii pe acest subiect, la nivel mondial.

„Mai sunt în derulare, la nivel internațional, 42 de studii care au inclus acest medicament pentru evaluare. Ceea ce mi se pare foarte grav este că deja s-au golit farmaciile veterinare. S-au făcut chiar liste de așteptare pentru a primi acest medicament. Mi se pare un comportament de neînțeles că un medicament despre care nu știm mai nimic devine panaceu pentru COVID-19. Aceasta în vreme ce tratamente aprobate de autorități științifice internaționale sunt puse la îndoială de diferite persoane în spațiul public”, a mai declarat Radu Țincu, la B1 TV.