LIGA EUROPA: Meciul cu Molde a făcut prima victimă la Steaua
- Daniel Con ţescu
- 26 octombrie 2012, 11:38
Deşi Steaua a jucat încântător aseară în Liga Europa, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a primit deja noi ordine în privinţa echipei şi este obligat să dea afară un jucător!
"De azi, Rocha nu mai joacă. O să-l sun pe Reghecampf şi o să-i spun să nu-l mai bage!", a ordonat aseară patronul-antrenor Gigi Becali, după Steaua - Molde 2-0. "Ăsta e gras rău, nu glumă!", a fost auzit cel care taie şi spânzură la gruparea "roş-albaştrilor". Adi Rocha a fost cel mai slab jucător al Stelei aseară, dar şi cel mai gras, în acelaşi timp! Deşi a fost adus la echipă de "Reghe", pe care l-a "făcut mare" la Chiajna cu o căruţă de goluri încrise în retur, tehnicianul l-a lăsat deja din braţe, la presiunile patronului. Asta deşi Rocha este golgheterul formaţiei, cu 9 reuşite în toate competiţiile!