Maşinile din Budapesta vor circula o dată la două zile

Maşinile din Budapesta vor circula o dată la două zile

Primarul oraşului Budapesta a interzis astăzi circulaţia a jumătate dintre maşinile din capitală, din cauza nivelului ridicat al poluării datorat utilizării masive a păcurii de către marii consumatori industriali privaţi de gaz, anunţă AFP.

„Alerta de poluare va fi instaurată la Budapesta începând cu ora 11:00, duminică”, a declarat primarul oraşului, Gabor Demszky.

„Maşinile cu numere impare vor putea să circule în zilele impare, deci şi astăzi, iar maşinile ale căror numere se termină cu o cifră pară, în zilele pare”, a adăugat primarul, care a precizat însă că toate vehiculele vor putea circula la periferia capitalei.

Cu această excepţie, măsura este valabilă pentru întregul teritoriu al capitalei ungare de două milioane de locuitori.