Martoră la mărire şi decădere. Viaţa soţiei lui Elvis | VIDEO
- Roxana Roseti
- 27 mai 2015, 01:21
În august 1977, Elvis Presley a murit. Iar Priscilla a rămas moștenitoarea unei averi imense, precum și a locuinței Graceland din Memphis. În anul 1982, a transformat această locuință în muzeu, atrăgând vizitatori din întreaga lume...
Dar cine este femeia care i-a suportat atât mărirea, cât şi decăderea lui Elvis?
Actrița Priscilla Presley s-a născut la 24 mai 1945, în Brooklyn, New York. Tatăl său, pilotul de marină James Wagner, a murit într-un accident de avion la numai câteva luni de la nașterea ei. Mama sa, de profesie fotomodel, s-a recăsătorit în 1948, cu un ofițer de aviație, Paul Beaulieu, din Quebec, Canada, care a adoptat-o
Ambiţioasă şi puternică
Priscilla și-a petrecut copilăria la Austin, Texas, unde a urmat Del Valley Junior High School. Și-a terminat studiile universitare în 1963, iar în 1967 s-a căsătorit cu Elvis Presley, pe care-l cunoscuse la Wiesbaden, în Germania, când avea doar 15 ani. Mariajul lor a durat șase ani și împreună au avut o fiică, Lisa Marie, potrivit imdb.com. După divorț, s-a dedicat educării și creșterii fiicei lor, Lisa-Marie; de asemenea, a început să studieze actoria cu Milton Katselas, devenind studentă a școlii de arte Steven Peck Theatre School, după cum notează şi Agerpres.
Ambițioasă și puternică, apărată de un nume inconfundabil, actrița nu a renunțat la carieră, acceptând numeroase roluri în seriale de televiziune la ABC și NBC. În același timp a făcut reclamă la produse Wella (casă de produse cosmetice cu care semnează contracte publicitare avantajoase). De asemenea, a filmat pentru celebrul serial ''Dallas'', în rolul Jennei Wade, pe care l-a interpretat timp de cinci ani (1983-1988).
Debordează de energie
În 1985 a publicat lucrarea biografică ''Elvis and Me''. În anii '90 a lansat propria linie de parfumuri, apoi pe cea de îmbrăcăminte și produse cosmetice potrivit biography.com.
Cariera actoricească a Priscillei Presley a mai inclus roluri în pelicule precum ''The Adventures of Ford Fairlane'' (1990), ''The Naked Gun 2˝: The Smell of Fear'' (1991), ''Tales from the Crypt'' (1993), ''Naked Gun 33 1/3: The Final Insult'' (1994), ''Melrose Place'' (1996), ''Touched by an Angel'' (1997), ''Breakfast with Einstein'' (1998), ''Hayley Wagner, Star'' (1999), ''Spin City'' (1999).
În ciuda trecerii anilor, vedeta nu-și arată adevărata vârstă având o siluetă de invidiat și debordând de energie, aparițiile ei la diverse evenimente fiind așteptate cu mare interes.
În 2014, și-a prezentat cartea intitulată ''Shades of Elvis'', cu fotografii în care apar vedete ca Johnny Depp, Cher, Ozzy Osbourne, Helen Mirren, Charlie Sheen, Celine Dion, Michael Buble, Tom Jones, Robert Plant, fiecare purtând ochelari de soare care i-au aparținut regelui rock&roll-ului.