"Marşul culturii" sfârşeşte în tristeţe

Laurian Stănchescu, poetul care, pe 8 septembrie a plecat, pe jos, din Bucureşti, spre Sarmizegetusa Regia a rămas singur pe tot drumul, lung de aproximativ 500 de kilometri.

Lucrurile îmbucurătoare pe care le-a constatat pe drum pălesc însă în faţa lipsei de reacţie a mediului politic la gestul său. În această seară, Laurian Stănchescu speră să pună piciorul în sanctuarul din capitala dacilor şi să îşi finalizeze "Marşul Culturii". Echipat doar cu o geantă destul de mică şi cu hainele de pe el, pe care le spală seara şi le îmbracă din nou dimineaţa, poetul a ajuns joi la Haţeg, unde, la fel ca la Târgu Jiu a fost întâmpinat cu un spectacol folcloric organizat în cinstea lui. În această dimineaţa, la ora 8.00, a plecat spre Sarmizegetusa Regia însoţit de elevi şi profesori care s-au oferit să-i fie alături. La întâlnirea din faţa Casei de Cultură de azi dimineaţă nu s-a mai prezentat însă nimeni. Este de fapt, o repetare a istoriei. Iniţial, 46 de oameni de cultură, ziarişti şi profesori universitari se anunţaseră că vor pleca împreună cu el din Bucureşti. Rând pe rând, au renunţat. "Am ales ca destinaţie finală Sarmizegetusa Regia pentru că aici este locul sacru al poporului român. Relativ recent, savanţi internaţionali au recunoscut că pe teritoriul de azi al României au apărut primele forme de cultură, mai vechi chiar şi decât cele sumeriene, iar de aici acele forme foarte vechi de cultură s-au răspândit în Europa şi apoi în lume. Pentru prima dată, suntem recunoscuţi ca punctul central al civilizaţiei. Mă întreb şi eu însă de ce nu suntem conştienţi de asta? De aceea am plecat în acest marş. De la o zi la alta, cultura în România se prăbuşeşte. Sunt trist pentru că nu credeam că voi pleca singur la drum, şi nu credeam că voi rămâne singur pe drum; mă aşteptam ca un politician sau un om de cultură să mi se alăture. A fost un drum infernal dar pe mine m-a ajutat credinţa în această idee", a explicat Laurian Stănchescu. FOTO: REMUS SUCIU Înţelepciunea omului simplu Călătorul pedestru spune că marşul său nu este îndreptat împotriva nimănui, nici persoană, nici instituţie, ci este "un marş de regăsire a fiinţei naţionale". Laurian Stănchescu povesteşte că a fost abordat cu înţelegere mai ales de oamenii simpli care, imediat ce li se explica semnificaţia gestului său, dovedeau că înţeleg pe deplin întregul demers. "Erau oameni simpli, dar simţeam acea simplitate a înţelepciunii lor. A fost o adevărată revelaţie. Avem un popor nemaipomenit. Când mai intram în vreun magazin şi vedeau mesajul de pe tricou, după ce înţelegeau ce fac eu, pur şi simplu nu mai voiau să-mi ia banii pe apa, biscuiţii şi ciocolata de care aveam nevoie pentru energia necesară mersului pe jos zeci de kilometri", povesteşte poetul. Acesta recunoaşte că a fost primit, pe traseu de feţe bisericeşti de un primar de municipiu şi de un preşedinte de consiliu judeţean, însă i s-a întâmplat şi ca un primar de comună să iasă din instituţie pe uşa din spate, doar pentru că nu voia să-l întâlnească pe "înspăimântătorul drumeţ". Demoralizarea care duce la regrete Ieri, când a ajuns la Haţeg, Laurian Stănchescu a început să resimtă din plin problemele de sănătate cu care se confruntă. Poetul spune că are "la activ" un preinfarct, două operaţii la coloană, una la un genunchi şi probleme renale. Nu consideră însă că în dorinţa lui de a ajunge la finalul traseului s-ar afla vreun dram de nebunie, sau fanatism: "Nu este decât luciditate. Lucrurile duse dincolo de capătul lor înseamnă luciditate, nu nebunie. Pe de altă parte,  cu cât mă apropii de finalul acestui marş cultural sunt din ce în ce mai trist. Mă gândesc că, din moment ce, la un act extrem de cultură, a reacţionat doar presa, acest marş trecând invizibil pe lângă clasa politică, înseamnă că totul este pierdut. În acest moment mă gândesc să renunţ la cetăţenia română, dar să continui să trăiesc în mijlocul poporului român, pe care îl iubesc". Stănchescu a mărturisit că, pe traseu, a "trişat" doar pe cei aproximativ 30 de kilometri ai Defileului Jiului, unde, dacă ar fi mers pe jos, ar fi riscat să provoace un accident rutier din cauza drumului extrem de îngust şi virajat. Starea de sănătate precară din ultima zi de marş l-a făcut să decidă parcurgerea distanţei de 30 de kilometri dintre Haţeg şi Valea Grădiştei cu maşina, iar doar ultimii 10 kilometri din drum să-i parcurgă, din nou, pe jos. Poetul ne-a mai mărturisit că experinţa celor nouă zile de mers pe jos îi va furniza suficient material pentru o carte iar, la anul, vrea să pornească pe jos de la Sarmizegetusa Regia spre Roma, 1600 de kilometri, pentru a duce "un pumn de pământ dacic, dacilor încremeniţi pe columna lui Traian".