Maraton de concerte pentru vedete de Revelion

Maraton de concerte pentru vedete de Revelion

La nici o lună după ce a născut, Elena Gheorghe s-a întors pe scenă în noaptea dintre ani, într-o ţinută impecabilă. De Revelion au susţinut concerte şi Andreea Bălan şi Delia Matache.

Cântăreaţa nu a aşteptat mult după naşterea fiului ei, Nicolas, şi s-a întors pe scenă. Elena a făcut atmosferă la Câmpina şi a impresionat prin talia subţire pe care a afişat-o într-o rochie strălucitoare. "Primul concert după naştere a fost de Revelion la Câmpina! A fost o atmosferă incredibilă, iar eu m-am simţit cu adevărat special! Mi-a fost aşa dor de voi… Anul acesta vă promit că ne vom întâlni foarte des! Vă pup!", a postat Elena Gheorghe pe Facebook. La show-ul din Câmpina a fost invitată şi trupa VH2. Deşi Revelionul Elenei s-a petrecut pe scenă, cei de acasă au putut să o urmărească şi la Star Maraton pe Pro TV, unde a cântat "Midnight Sun" şi "Disco Romancing". Concerte şi apariţii la TV pentru Andreea Bălan Andreea Bălan a fost, în acest Revelion, o cântăreaţă "omniprezentă". Ea nu s-a lăsat şi a ţinut morţiş să fie vizibilă la cumpăna dintre ani. Vedeta a fost invitată în show-urile speciale de pe Pro TV, Antena 2, Kanal D şi Naţional Tv. Totuşi, concertele nu au lipsit din agenda Andreei. Ea a cântat la Târgovişte, apoi la alte patru evenimente private din Bucureşti, după cum a declarat pe Facebook. Astfel, piesele "Like a Bunny" şi "Moşule, ce tânăr eşti", în varianta 2011 au răsunat sâmbătă seară. Nici Delia Matache nu s-a lăsat mai prejos. Cântăreaţa a alergat de la un concert la altul. "Moartă… coaptă am cântat… toată noaptea-am colindat toată ţara-n lung şi-n lat, de mâncat n-am apucat, o ureche m-a lăsat, la urgenţă iar am stat, ce păcat. La anul şi la mulţi ani", le-a mărturisit Delia fanilor pe Facebook. Delia a continuat petrecerea şi luni seară, în clubul bucureştean Vintage, patronat de iubitul ei. Pe lista vedetelor cu multe concerte intră şi Andreea Bănică. Cântăreaţa a avut nu mai puţin de şapte cântări în Bucureşti şi Târgovişte. Dar şi ea a făcut urări fanilor şi le-a promis de dinainte că la ora 00:00 va bea o şampanie în cinstea lor. Seria concertelor de Revelion a inclus şi o vedetă internaţională. Toni Braxton a fost prezentă la Vanghelionul de la Romexpo, unde a cântat într-o rochie îndrăzneaţă, cu vedere la lenjeria intimă. Vestimentaţia cântăreţei a nemulţumit-o pe Iulia Albu, care şi-a expus părerea pe blogul TheFlapperGirlChronicle. "Toni Braxton a purtat o rochie aurie, see-through, «accesorizată»… cu o tăietură adâncă pe piciorul drept, ce lasă foarte puţin loc imaginaţiei… Astfel, mai mult de jumătate din durata show-ului, românii au admirat nestingheriţi lenjeria artistei…", a comentat soţia designerului Mihai Albu. Toni Braxton nu a poposit, însă, la Romexpo decât pe durata concertului ei. Revelion cu vedete la TV - de la Vârciu la Andreea Mantea La televizor, programul cel mai urmărit, potrivit Paginademedia.ro, a fost "Revelionul de poveste" al lui Dan Negru de pe Antena 1. Show-ul a fost urmărit, în medie de 3,1 milioane de români. Emisiunea a inclus o rubrică de deghizări, unde invitaţii trebuiau să ghicească ce vedetă se află în spatele măştii. La Pro Tv, Liviu Vârciu a găzduit "Star Maratonul" şi a şi cântat o piesă în duet cu Iulian Canaf, fost concurent la "Vocea României". And r e e a Mantea şi Adrian Artene au fost cei care s-au ocupat de distracţie la "Revelionul care îmi place", de la Kanal D. TREND Vedetele de afară au petrecut în cluburi În noaptea dintre ani vedetele au luat cu asalt cluburile americane, unde au dansat, au cântat şi au petrecut. Tânărul cuplu format din Justin Bieber (17 ani) şi Selena Gomez (19 ani) a sărbătorit Anul Nou în clubul "Glass House" din Manhattan, New York. După ringul de dans, Bieber a preluat platanele şi a pus noua sa piesă în colaborare cu Jaden Smith, "Happy New Year". Şi Kanye West s-a ocupat de platane în noaptea dintre ani, la un deschiderea unui club din Las Vegas. Acesta a pus muzică sub numele lui de DJ, "Yeezyworldpeace". La petrecere au participat şi Fergie şi iubitul ei. John Legend a cântat întrun local, iar Lady Gaga a cântat în piaţa Times Square.