Privită în oglinda unsuroasă a interminabilei tranziții postdecembriste, începerea unui nou an școlar în România le trezește părinților, copiilor și profesorilor un sentiment de incomprehensibilitate. O năuceală abrutizantă, altoită pe tulpina groasă a nesiguranței și a intereselor mercantile, învăluie și paralizează, de la an la an, programa școlară.

Nici acum, când ne mai desparte o săptămână de „sezonul” 2017-2018, trasul cu ochiul în oglinda Educației noastre hărtănite nu poate fi eliminat din categoria sporturilor periculoase.

Dar să lăsăm deoparte vorbele goale, să descâlcim mai bine ițele nedumeririi! Să schițăm, de pildă, realitatea învățământului de la nivelul clasei a V-a. Acum, în pragul subțire al debutului unui nou an școlar, elevii, abia desprinși din mâna învățătoarei, habar nu au, laolaltă cu părinții și profesorii lor, ce cărți vor pune în ghiozdane, pentru că nu mai puțin de 15 manuale nu există! Da, nu a fost încă definitivat manualul de matematică, nici cel de română, nici cel de istorie. Nici măcar cele de limbi străine. Ca să fim un pic malițioși, menționăm că nici măcar manualul de sport (ce bizar sună!), găselnița noului ministru al Educației - Liviu Marian Pop -, nu este gata. Chiar, cum vor învăța copiii, domnule Pop, săritura la groapa cu nisip și alergarea?

Revenind. 15 manuale nu există, încă, oficial. Întârziate din cauza scandalurilor care însoțesc permanent licitațiile - contestate de edituri prin procese interminabile - aceste cărți de căpătâi pentru elevi au fost înlocuite de Ministerul Educației cu, atenție!, un „Îndrumar”, mai precis un ghid didactic care va ține locul celor 15 manuale timp de opt săptămâni! Vă uluiește termenul - 8 săptămâni - înaintat de slujbașii Educației, care n-au reușit într-un an întreg să producă manualele, dar promit să finalizeze operațiunea în două luni? Vă faceți griji pentru copiii voștri? Cum, sunteți profesor și n-ați răsfoit încă „materia”? Stați liniștiți la locurile voastre, prioritate au, poate, manualele alternative.

Căci, da, avem alternative. Doar n-o învăța copilul, ca-n comunism, după un singur manual. Avem, acum, zeci de variante, de nuanțe, de posibilități care potențează alegerile. Deh, matematica, istoria, religia, geografia se pot schimba, dacă nu în punctele esențiale, măcar în fiecare an, pe ici, pe colo. Bani să iasă. Pentru că se câștigă averi de pe urma manualelor școlare. Cum? Există o rețetă, un mecanism, niște butoane. Ia, să vedem!

Cine alege manualele (oficiale) după care învață copiii noștri? Cine spune care este cel mai valoros manual de limba română? „Păi, se fac licitații, cine câștigă, câștigă”, ne va explica, bâlbâit, „popul” de la Educație, căruia, la fiecare conferință de presă, îi scapă din gură, pe jos, trei greșeli de exprimare la fiecare trei minute.

Se fac licitații, dar cine alege, până la urmă, manualele? Eh, ele sunt selectate de o comisie. Problema este că votul membrilor comisiei este secret, nimeni nu-și asumă, astfel, nimic. Deci nici licitațiile cu dedicație. Dacă or fi și din acestea, că, la cât de puține manuale au apărut în toamna anului 2017, pare că toate licitațiile, bune sau nebune, s-au înțepenit în procese de conștiință.

În ciuda acestei nebuloase, morișca afacerii manualelor se învârte mai departe, nevăzută în iuțeala ei, butonată energic de parveniți care ne schilodesc copiii și viitorul. Cum? Un scenariu plauzibil: o sfârlează de editor, deținătoare a unei firme obscure, plantate - să zicem - într-o garsonieră de pe Calea Rahovei, dar bine ancorată în realitatea politico-educațională din Piața Victoriei, oferă un manual de limba și literatura română - cel mai voluminos - la un preț imbatabil. Deci, derizoriu. Deci, de o valoare îndoielnică. Licitația e câștigată. Statul plătește 3,80 lei (atât costă în realitate) pe cel mai consistent manual, cel de română. Dezamăgiți, profesorii de top care lucrau an de an la conceperea manualelor serioase renunță. Editorii importanți își macină nervii în procese de uzură. Renunță și ei. An de an, licitațiile sunt câștigate de parveniții care apasă butoanele tranziției. Doar copiii, viitorul nostru adică, învață după aceste manuale îndoielnice. Unii - sclipitorii, dar și cei care au părinți cu dare de mână și se pot pregăti în particular - se strecoară, păcălesc sistemul. Alții, cei mai mulți, îngroașă, în scurt timp, rândul analfabeților funcționali.

Manualul de limba și literatura română costă 3,80 lei. Cât un ziar sau, dacă vreți, cât o ciocolățică. În Ungaria, un manual costă aproape opt euro, adică puțin sub 40 de lei. Comentariile devin de prisos.

Ce-ar mai fi de spus? Afacerea manualelor alternative e și mai simplă, aproape vulgară. Editorul interesat dă fuga la școală, îl amețește pe profesorul care are dreptul să aleagă acest manual cu o „ofertă”. Dascălul, umilit de propriul salariu sau doar ticăloșit, acceptă. Parveniții, editori și profesori, se calicesc. Propun multe, mai multe manuale alternative. Mecanismul merge uns, ne integrăm și noi, intrăm în rând cu lumea, diversificăm alegerile, ghiozdanul copiilor se umple, buzunarele părinților se golesc. România merge înainte. Oare?