Biroul ambasadorului Romaniei la UNESCO e o incapere impersonala. La biroul delegatiei permanente a Romaniei lucreaza trei diplomati intr-un spatiu destul de meschin.
Nu exista fotolii sau canapea, pentru vizitatori se aduc scaune din alte camere ale delegatiei, risipite si ele pe la diverse etaje ale unuia dintre sediile UNESCO, pe strada Miollis din arondismentul 15 al Parisului.
Nicolae Manolescu vrea sa schimbe aceasta mostenire si sa personalizeze spatiul. O galerie de portrete ale inaintasilor ambasadori romani ar ilumina incaperea care are nevoie, in miezul zilei, de o lampa aprinsa pe birou. Nu-i place nici birocratia de la UNESCO. "Lucrul care ne intereseaza pe noi acum este includerea pe lista patrimoniului mondial a centrului istoric de la Sibiu", spune Manolescu, speriat nu de continutul lor, ci de cantitatea de hartii care se aduna zilnic.
Pe lista de propuneri figureaza, in acest an, numele lui Brancusi (se implinesc 50 de ani de la moartea sculptorului, la Paris), si aniversarea celor 550 de ani de la atestarea Bucurestilor.
Pentru Nicolae Manolescu, Parisul e mai mult o regasire: cei mai vechi prieteni ai sai se aflau deja aici - Mihnea Berindei, Bujor Nedelcovici, Mircea Iorgulescu si cei din redactia in limba romana a RFI.
Ambasadorul a stiut limba franceza dintotdeauna. De la o colega a mamei, profesoara de franceza a lui Virgil Ierunca la Ramnicu-Valcea, de la mama si din cartile ei, vestitele manuale Lagarde et Michard care nu lipsesc nici astazi, cu ultimele editii, din biblioteca batranei.
Recomandările noastre
