Magistraţii vâlceni care au decis că reducerea cu 25% a salariilor e ilegală, cercetaţi disciplinar

Magistraţii vâlceni care au decis că reducerea cu 25% a salariilor e ilegală, cercetaţi disciplinar

Magistraţii vâlceni care le-au dat sentinţă favorabilă celor şase angajaţi ai Primăriei Voineasa privind recuperarea a 25% din salarii sunt cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară a CSM.

"Ministerul Justiţiei a cerut CSM cercetarea disciplinară a magistraţilor care au dat sentinţa favorabilă celor şase angajaţi ai Primăriei Voineasa, motivând că, astfel, se vor putea preveni sentinţe similare în aproximativ 84 de procese.  Ceea ce face Ministerul Justiţiei este inadmisibil şi este o încălcare gravă a Constituţiei, o ingerinţă asupra justiţiei a puterii executive", a afirmat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, Mariana Vârgă. Potrivit acesteia, Asociaţia Magistraţilor şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România vor solicita demisia Lidiei Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. "Lidia Barac este judecător delegat în minister şi se află acolo pentru a-i apăra pe magistraţi, nu pentru a-i hărţui. Şi-a depăşit atribuţiunile şi, astfel, pune presiune asupra instanţelor. În urmă cu aproximativ două săptămâni, cei şase angajaţi ai Primăriei Voineasa au câştigat în instanţă recuperarea procentului de 25% din salarii, pe lunile august, septembrie şi octombrie", a mai spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea. În replică faţă de demersul UNJR de a cere demisia secretarului de stat Lidia Barac, pe care o acuză de săvârşirea de abateri disciplinare reglementate de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi de încălcarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Ministerul Justiţiei precizează că nu s-a substituit CSM exercitându-şi atribuţiile legale şi rolul său constituţional de a veghea la respectarea supremaţiei legii în România. "Ministerul contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti", se precizează într-un comunicat de presă remis de minister. Ministerul Justiţiei subliniază că are dreptul de a sesiza CSM - Serviciul Inspecţiei Judiciare, drept conferit de art. 45 (1) din Legea 317/2004. De asemenea, Ministerul Justiţiei subliniază că nu poate fi obstrucţionat în exercitarea dreptului său legal de a solicita efectuarea de verificări de către Inspecţia CSM, iar Consiliul şi Inspecţia Judiciară au obligaţia de a efectua verificările solicitate, cu respectarea tuturor rigorilor impuse de lege şi deontologie, inclusiv a celor privind confidenţialitatea unor proceduri impuse procedurilor în curs. Tribunalul Vâlcea a decis, pe 14 octombrie, să oblige primăria unei localităţi să le plătească unor angajaţi sumele tăiate în urma aplicării legii prin care veniturile bugetarilor au fost reduse cu 25%, în motivarea deciziei instanţa arătând că bugetarilor li s-a încălcat dreptul la proprietate.

Ne puteți urmări și pe Google News