Madonna începe în Israel al nouălea turneu mondial | VIDEO

Madonna începe în Israel al nouălea turneu mondial | VIDEO

Madonna începe astăzi, în Israel, aşteptatul "MDNA World Tour", cu un concert pe stadionul de fotbal Ramat Gan, aproape de Tel Aviv, anunţă AFP.

În cadrul acestui turneu, al nouălea din carieră, vedeta de 53 de ani urmează să susţină 84 de concerte în 32 de ţări din Orientul Apropiat, Europa şi de pe continentul american. Turneul va lua sfârşit la începutul anului viitor, în Australia, unde Madonna n-a mai cântat de 20 de ani.

Fanii ei din Israel au plătit până la 1.000 de euro, inclusiv hotelul, pentru a o putea vedea şi asculta. Preţul bileteloe la spectacol a pornit de la 50 şi a ajuns la 500 de euro. Madonna urmează să cânte o oră şi 50 de minute, pe o scenă gigantică, în faţa a 35.000 de spectatori. Producţia concertului este asigurată de circa 600 de persoane, dintre care 100 de cântăreţi şi dansatori, jumătate veniţi din Statele Unite.

Pregătiri în Abu Dhabi pentru concertul Madonnei. FOTO: REUTERS

Beneficiind de importante măsuri de securitate, cântăreaţa a sosit la Tel Aviv, însoţită de iubitul ei, Brahim Zaibat, cei patru copii şi 70 de membri ai personalului, informează presa locală.

Organizatorii s-au străduit să-i asigure vedetei, pe stadionul Ramat Gan, condiţii cât mai bune, care să răspundă exigenţelor Madonnei. Printre acestea, amenajarea unei săli speciale, cu masă pentru masaj, jacuzzi, camere de odihnă personale pentru ea, copii şi alţi membri ai echipei sale.

Cântăreaţa şi dansatorii vor purta haine semnate de designeri celebri, printre care Jean-Paul Gaultier, Jeremy Scott, Alexander Wang şi Dolce&Gabbana, iar Madonna va fi încălţată de Prada şi Miu Miu. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8QobwNrbO98" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2yMm8OACkQk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News