Confruntarea presedinte-premier risca sa degenereze in lupte de strada.
Criza politica din Ucraina risca sa degenereze intr-un veritabil razboi civil, dupa implicarea fortelor speciale ale Ministerului de Interne in conflictul dintre presedintele pro-occidental Viktor Iuscenko si premierul rusofil Viktor Ianukovici.
Tensiunile au ajuns la apogeu joi, dupa decizia presedintelui de a-l demite pe procurorul general Sviatoslav Piskun, un apropiat al premierului Ianukovici. In cursul serii, trupele speciale ale Ministerului de Interne (Berkut) au fortat intrarea in sediul procuraturii si, dupa o incaierare cu membrii corpului de protectie si paza, aflat in subordinea presedintiei, au reusit sa-l reinstaleze pe Piskun in biroul sau.
Fortele speciale controlau si ieri procuratura generala, in timp ce in fata cladirii s-au adunat cateva mii de sustinatori ai premierului Ianukovici. Iuscenko a contraatacat trecand trupele Ministerului de Interne sub comanda sa. Cateva sute de suporteri „portocalii” ai presedintelui s-au adunat si ei langa sediul procuraturii pentru a protesta fata de reinscaunarea lui Piskun.
Sfidarea ministrului de interne Presedintele Iuscenko l-a acuzat pe ministrul de interne Vasil Tusko ca s-a aflat in spatele actiunii „criminale” de la procuratura, avertizandu-l ca va fi facut responsabil de „uz de forta in rezolvarea unui conflict politic”.
In acelasi timp, proaspat-numitul procuror general Viktor Semciuk a declarat ca va deschide o ancheta in ceea ce-l priveste pe Tusko, pe care l-a acuzat de abuz de putere. Intr-o incercare de a restabili controlul asupra trupelor Berkut, presedintele Iuscenko a decretat trecerea fortelor speciale in subordinea sa.
Pentru moment, este greu de apreciat ce efect practic va avea noul decret al lui Iuscenko, in conditiile in care ministrul de interne va continua sa adopte o atitudine sfidatoare. „Voi continua sa ma amestec in politica pentru ca nu mai pot tolera minciunile si prostiile”, a declarat Tusko, in fata parlamentului, care ii este ostil presedintelui.
El a calificat decretul prezidential drept „neconstitutional”, lasand sa se inteleaga faptul ca isi va pastra controlul asupra fortelor speciale. Aceeasi pozitie a adoptat-o si premierul Viktor Ianukovici, care si-a facut cunoscuta pozitia intr-un discurs tinut in fata unui grup de diplomati occidentali.
Apel pentru evitarea haosului Premierul a aruncat intreaga raspundere pe umerii presedintelui, acuzandu-l de inselatorie si dezinformare. „Va asigur ca guvernul nu va permite ca in Ucraina sa fie haos si razboi civil”, a spus Ianukovici. Prima reactie externa a venit de la Moscova.
Rusia este ingrijorata de „agravarea tensiunilor” in criza din Ucraina, a declarat ieri premierul rus Mihail Fradkov. El a facut apel la autoritatile de la Kiev sa asigure ordinea publica, respectul legilor si, mai ales, al Constitutiei ucrainene.
LOVITURA DE FORTA Iuscenko s-a saturat de targuiala Noua criza politica de la Kiev a izbucnit in luna aprilie, cand Iuscenko a decretat dizolvarea parlamentului si a cerut organizarea de alegeri anticipate. Au urmat saptamani de negocieri cu Ianukovici pentru gasirea unei formule de compromis si stabilirea datei scrutinului.
Desi presedintele nu a declarat starea de urgenta, decizia sa de ieri de a prelua controlul asupra trupelor Ministerului de Interne ar putea fi semnalul ca el s-a saturat de targuielile cu Ianukovici, apreciaza „Financial Times”. Cum armata este condusa de un aliat al sau, Viktor Iuscenko are acum in mana suficiente parghii pentru a forta organizarea scrutinului, adauga sursa citata.