Luni se decide soarta datoriei Rompetrol către stat

Luni se decide soarta datoriei Rompetrol către stat

Reprezentanţii Fiscului, ai Ministerului de Finanţe şi ai Justiţiei se întâlnesc luni, 17 ianuarie, cu oficialii Rompetrol, când vor stabili calendarul de plată a datoriei pe care compania petrolieră o are de achitat către statul român, a declarat Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

El a precizat că luni, de la orele 15.00, se va discuta un calendar "prin care trebuie să se plătească diferenţa neachitată de 517 milioane euro".

Întrebat de presă dacă Rompetrol este de acord cu un calendar de plată a datoriei, şeful Fiscului a spus că deocamdată se află la faza de discuţii, relatează Agerpres.

Suma de 500 milioane euro pe care Rompetrol Rafinare îi datora statului român au fost convertiţi, anul trecut, în acţiuni.

La sfârşitul lunii septembrie 2010, Rompetrol Rafinare Constanţa a decis, la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, conversia unui număr de 20.652.098 obligaţiuni, rămase nerăscumpărate în acţiuni. Astfel, în opinia acţionarului KazMunaiGaz, statul român ar deveni acţionar minoritar al societăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News