Lui Cristian Anton, prins cu 500.000 de euro într-o cutie de pantofi, i-a sporit averea în 4 ani. Update
- Simona Ionescu
- 1 aprilie 2026, 00:05
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descoperit o sumă impresionantă de aproximativ 350.000 de euro în urma unor percheziții desfășurate la locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton. Sursa foto INQUAMÎn acest moment, Cristian P. Anton, directorul Autorității Rutiere Române (ARR) se află la DNA unitatea centrală, fiind audiat de procurori care l-au și reținut pentru 24 de ore. Potrivit unor surse judiciare, ancheta ar viza 12 persoane acuzate de dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi divulgare de informaţii confidenţiale. Cristian Anton face parte din acest grup, iar mâine va fi prezentat instanței.
Update. Au mai fost găsiți bani
După primele căutări, când au fost găsiți cei 350.000 de euro, anchetatorii au mai descoperit încă 150.000 de euro. Banii au fost găsiți într-o valiză, la un loc de parcare dar și în bucătăria locuinței de lângă Timișoara. De percheziții s-au ocupat procurorii de la DNA Cluj, acolo unde se află în lucru dosarul penal, cercetările fiind începute în urmă cu câteva luni. Existau informații că se dau șpăgi mari pentru promovarea unor examene la mai multe structuri județene ale ARR.
„În perioada 2024- prezent, mai multe persoane fără calitate au apelat la deținători de școli de atestate aferente transportului de persoane/ mărfuri, care au intermediat obținerea atestatelor într-o manieră ilicită, solicitând diverse sume de bani în scopul traficării influenței pe care o aveau față de funcționari publici din cadrul Autorității Rutiere Române, care făceau parte din comisiile de examinare aferente obținerii atestatelor, candidații neprezentându-se la examen și fiind cu toate acestea admiși în urma așa zisei susțineri a examenului, sau prezentându-se și primind în sala de examinare, de la examinatorul ARR, foaia de răspunsuri corecte, pate din suma de bani colectată ajungând la aceștia cu titlu de mită”, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.
Știrea inițială
Procurorii DNA din mai multe structuri din țară au făcut astăzi percheziții la persoanele vizate într-o cauză penală privind săvârşirea, în perioada 2025 - 2026, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat. La perchezițiile făcute în locuințele lui Cristian P. Anton din București și Timișoara, precum și la biroul său de director, anchetatorii au găsit o cutie de pantofi cu 350.000 de euro.
Directorul ARR Cristian Anton, are 57 ani și a urcat treaptă cu treaptă spre funcții tot mai înalte care să-i sporească averea. De la un consilier local PSD din Timiș, coleg cu Sorin Grindeanu, a ajuns director la ARR și director de Cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grideanu, începând cu noiembrie 2023 până în 2025. S-a reîntors ca director la ARR și cu o avere mult-mult mai mare, sporită în doar 4 ani.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descoperit o sumă impresionantă de aproximativ 350.000 de euro în urma unor percheziții desfășurate la locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton
De la o casă în 2021, la mai multe locuințe, teren și bani în 2025
Nu sunt de găsit toate declarațiile de avere ale lui Cristian Anton, dar cele consultate pentru anul 2021 și prima parte a anului 2024, demonstrează clar cum i-a crescut averea demnitarului, acuzat acum că ar fi luat șpagă pentru angajări preferențiale.
În această perioadă l-a care am făcut referire, Anton a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, Danube Bridge Vidin - podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și Ecoagua SA, o companie de apă din județul Călărași.
În 2021, conform declarației de avere din 2022, Cristian Anton și soția sa, educatoare, nu aveau mai nimic. Nu terenuri, nu mașini, nu bijuterii sau credite la bănci. Aveau o casă din 2007, în Ghiroda-Timiș, venituri normale din salariu și două fetițe cu alocație.
În acea perioadă, Anton era director la ARR și membru în Consiliu de Administrație la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.
Lucrurile s-au schimbat după ce, la începutul anului 2024 a devenit directorul de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu. Averea s-a mărit, familia Anton a achiziționat teren, locuințe, dar au apărut și niște datorii mici, pe care le-ar fi putut acoperi cu ușurință din banii găsiți de procurori în cutia de pantofi.
Locuințe în trei județe
Conform declarației de avere din iunie 2024, când Cristian Anton era șef de cabinet la ministrul Transporturilor, achiziționase deja un teren de 1.223 mp în Sasca Montana, județul Caraș-Severin, unde și-a construit o casă de vacanță de 85 mp.
În București, directorul de la Transporturi și-a cumpărat un apartament cu două camere, de 62 mp. Toate acestea au fost cumpărate în anul 2023.
A menționat și datorii: 35.000 de euro la BRD, plătibili până în 2031, dar și o persoană cărei i-ar datora 100.000 de euro.
La acel moment, pe lângă salariul de la Ministerul Transporturilor, Cristian Anton mai încasa indemnizații de la trei societăți: aeroport Timișoara, podul de la Calafat (sediul firmei era în Bulgaria) și de la compania de apă din județul Călărași.