Lucian Bute a izbucnit în lacrimi când şi-a amintit de înfrângerea suferită în faţa lui Froch / VIDEO
- Mugur Băile șteanu
- 1 noiembrie 2012, 22:44
Pugilistul român Lucian Bute (32 de ani) a mărturisit că eşecul suferit în faţa britanicului Carl Froch a fost cel mai dureros din carieră.
Lucian Bute a acordat un interviu postului TVA Sports, în care a povestit cât de greu i-a fost să treacă peste înfrângerea umilitoare suferită în faţa lui Carl Froch (KO în repriza a 5-a), când şi-a pierdut şi centura de campion mondial. "Modul în care am pierdut lupta cu Froch a fost mai umilitor decât rezultatul meciului. Am rămas la mine acasă, la părinţii mei. Aveam nevoie de ei, pentru că eram pierdut, mă simţeam singur, singur, singur... Poate că nu era aşa, pentru că mulţi oameni m-au încurajat, dar pentru mine a fost un moment foarte greu", a spus Bute, cu lacrimi în ochi. VEZI IMAGINILE CU LUCIAN BUTE ÎN LACRIMI Lucian Bute va boxa duminică (ora 4.00, în direct la Money TV şi la Dolce Sport) cu rusul Denis Grachev. "Am fost la pământ, dar m-am ridicat. Îi asigur pe toţi că Lucian Bute nu este terminat! Voi dovedi asta în meciul cu Grachev, voi reveni mai bun ca niciodată", a promis pugilistul din Pechea.