Câştigător al Cupei Campionilor Europeni alături de Steaua, fostul fotbalist Lucian Bălan, a încercat să se sinucidă în urmă cu două zile, însă medicii au reuşit să îi salveze viaţa.
Lucian Bălan (50 de ani) a fost transportat de urgenţă la Siptalul Municipal Sighetu Marmaţiei, după ce înghiţise un pumn de medicamente şi consumase alcool, a anunţat portalul emm.ro.
Gestul fostului jucător a fost provocat, se pare, de mai multe datorii, dar şi de faptul că a divorţat de soţia sa. El a fost îndepărtat, în urmă cu câteva săptămâni din funcţia de antrenor la Centrul de Copii şi Juniori ai Stelei, unde fusese angajat în urmă cu doar câteva luni.
Bălan, care a evoluat la Autobuzul Bucureşti, Minerul Cavnic, FC Baia Mare, Steaua Bucureşti, K. Beerschot V.A.C. şi Real Murcia, a cucerit patru titluri de campion al României alături de Steaua, formaţie cu care a ajuns în două finale ale Cupei Campionilor Europeni, dintre care una câştigată în 1986.
Recomandările noastre