Lovitura de grație pentru Borcea. Câți ani va sta după gratii fostul șef de la Dinamo?
- Andrei Arvinte
- 19 martie 2019, 10:20
Cristi Borcea a primit o nouă sentință. Fostul șef de la Dinamo a fost condamnat, luni, la 7 ani și 6 luni de închisoare.
Cristi Borcea a primit o nouă sentință. Fostul șef de la Dinamo a fost condamnat, luni, la 7 ani și 6 luni de închisoare, după ce două pedepse i-au fost contopite.
Potrivit Agerpres, Curtea de Apel București a decis, luni, ca afaceristul să stea în închisoare încă 7 ani și 6 luni. Este vorba de două pedepse, una din Dosarul Retrocedărilor, iar cealaltă din Dosarul Transferurilor.
Fostul șef de la Dinamo s-a reîntors după gratii, cu puțin timp înainte ca Valentina Pelinel să aducă pe lume gemenele pe care le au împreună. Cuplul mai are un copil, un băiețel, pe nume Milan Cristian.
Mai mult decât atât, soția lui Cristian Borcea a și notat pe rețelele de socializare numele oficiale pe care le vor purta cele două gemene: Indira și Rania!
Inițial, Borcea a fost condamnat la 5 ani de închisoare, în Dosarul Retrpcedărilor ilegale de terenuri. Pedeapsa s-a mărit după ce a fost contopită cu cea din Dosarul Transferurilor.