Lord of The Dance. Elevii lui Michael Flatley au împletit precizia dansului cu magia teatrului, la Bucureşti | FOTO&VIDEO
- Alexandra-Livia Dordea
- 7 noiembrie 2011, 21:26
Irlandezii de la Lord of The Dance au adus în acest weekend, la Bucureşti, în două spectacole, povestea luptei dintre bine şi rău pentru centura de Lord of the Dance. Cel mai vizionat spectacol din lume a reuşit şi de această dată să umple Sala Palatului, peste 8.000 de spectatori dorind să urmărească perfecţiunea în paşi de dans oferită de elevii lui Michael Flatley.
Dansatorii au prezentat un show nou, o variantă modificată a celui de anul trecut, cu componente noi şi costume noi, special create pentru fiecare rol în parte.
Spectacolul fascinant, conceput de însuşi Michael Flatley i-a ţinut în tensiune pe toţi spectatorii aflaţi în sală. Aceştia au trecut succesiv de la sentimente precum teamă, la bucurie şi extaz. Partitura nu a lăsat niciun suflet neatins, cei din sala trăind aceleaşi sentimente cu cei aflaţi pe scenă.
Noul show a fost mult mai sexy decât cel prezentat anul trecut tot la Bucureşti. Costumele, mai strălucitoare şi mai îndrăzneţe, au pus în valoare corpurile balerinilor, frumos lucrate prin mult dans şi multă muncă.
"A fost cel mai frumos spectacol din viaţa mea", spunea la ieşirea din sala o spectatoare încântata. Singura lucru care a umbrit fericirea de a vedea o trupă de tineri care se sincronizează şi trăiesc fiecare pas de dans este faptul că nu te mai poţi bucura de prezenţa lui Michael Flatley.
Spectacolul a debutat cu Little Spirit (Spiriduşul) care-şi începe povestea în "Cry of The Celts", dând viaţă personajelor cu ajutorul fluierului său magic.
Show-ul continuă cu "Erin, The Goddes", "The Warriors", "Gypsy" sau "Strings of Fire". Prima parte, de 50 de minute, se termină cu "The Lord of The Dance, The Clan". Singurele pauze ale dansatorilor au fost atunci când glasul unei soliste şi sunetele ritmice ale două violoniste, care mânuiau cu temeinicie viorile lor, îi făceau pe spectatori să bată din palme sau din picior parcă vrând să se ridice şi să danseze.
Binele învinge
Cea de-a doua parte a show-ului îl aduce din nou pe scenă pe acelaşi Spiriduş care rămâne, în "Dangerous Game", fără fluierul sau fermecat, Lordul Întunericului sfărâmându-l. A urmat "Hell's Kitchen", "Fiery Night", "The Lament", "Carrickfergus", "Stolen Kiss" sau "Nightmare". Finalul a adus în aceiaşi magici paşi de dans "The Duel" şi "Victory", victoria binelui asupra răului şi câştigarea de către Bine a centurii Lord of the Dance.
Celebrul "Planet Ireland" în care toată trupa prezenta la Bucureşti a urcat pe scenă pentru dansul final nu a lăsat niciun spectator pe scaun, toţi urmărind cu sufletul la gura precizia şi măiestria dansatorilor.
Modul cum s-au prezentat pe scenă irlandezii a depăşit aşteptările publicului atât prin precizia paşilor, cât şi prin graţia cu care aceştia îşi jucau rolurile.
Fără creatorul show-ului, Michael Flatley, dar cu dansatori aleşi şi pregătiţi special de el, trupa a adus, într-un concept nou, cu decoruri şi costume noi, un spectacol care i-a făcut pe cei prezenţi să-şi dorească să nu se mai termine povestea.
La final, dansatorii au fost rechemaţi pe scenă, prin aplauzele spectatorilor, pentru încă un dans.
Spectacole
Cei ce locuiesc în provincie şi îşi doresc să îi vadă pe celebrii dansatori îşi pot cumpăra bilete la unul dintre celelalte show-uri pe care aceştia le vor susţine: Iaşi, Braşov, Sibiu şi Tg Mureş! Următoarea oprire a irlandezilor este la Iaşi, pe data de 6 noiembrie, spectacolul urmând a avea loc de la ora 20.00, la Sala Sporturilor. Biletele se găsesc la Magazinele Flanco, Diverta şi în reţeaua Biletoo. Acestea se pot achiziţiona şi online, de pe www.biletoo.ro! Cei ce îşi doresc un loc la spectacol ar face bine să se grăbească deoarece aproape toate categoriile de bilete sunt epuizate.
Turneul LORD OF THE DANCE are loc în perioada 5-10 Noiembrie 2011 şi va mai trece prin Iaşi, Braşov, Sibiu şi Târgu Mureş în datele de 6, 8, 9 respectiv 10 Noiembrie.
CITIŢI ŞI: Dans şi teatru într-un singur spectacol
<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/aQ9TtgElKXM" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/u-sZSeBmk5w" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/RIM1SJOOiBQ" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/HjQxJvMP3pw" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/l2XGGtrmU-s" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/WfX_WmL-go4" height="315" width="620"></iframe>