Locuinţele "pe hârtie" revin la târgurile imobiliare

Locuinţele "pe hârtie" revin la târgurile imobiliare

La tIMOn, care va începe pe 9 septembrie în Bucureşti, unii dezvoltatori vor încerca să înfrângă temerile oamenilor, propunându-le case în stadiul de proiect la preţuri atractive.

Dezvoltatorii imobiliari ies din nou pe piață cu oferte de locuințe care se află doar în stadiul de proiect, la prețuri care încearcă să le facă atractive. Asta în ciuda faptului că oamenii au devenit extrem de reticenți la astfel de case „pe hârtie”, după numeroasele scandaluri legate de nefinalizarea ansamblurilor. Fără avans Astfel, la târgul imobiliar tIMOn, care se va desfășura între 9 și 12 septembrie în Piața Constituției, mai mulți dezvoltatori vor avea oferte de locuințe la stadiul de proiect. Potrivit organizatorilor, 10 proiecte imobiliare vor fi lansate exclusiv în cadrul târgului. Unul dintre acești dezvoltatori va încerca să-și vândă proiectul fără a solicita însă avans. „Până la finalizarea construcției, clienţii nu vor trebui să plătească niciun ban”, susțin reprezentanții companiei. Pe de altă parte, cei care își fac rezervare ar trebui să se aștepte la penalizări în cazul în care se răzgândesc. Apartamentele vor fi construite în Mogoșoa ia și vor fi realizate pe structură de oțel. Prețurile sunt cele mai mici de la târg, respectiv de 21.012 euro pentru o garsonieră cu suprafață construită de 42 metri pătrați sau 35.800 euro pentru un apartament de trei camere (72 mp), plus TVA de 5%. În cadrul târgului, vor mai fi prezentate 100 de proiecte imobiliare cu apartamente noi și vile finalizate în toate zonele Capitalei, inclusiv ultracentrale, dar și pe ste 1.000 de apartamente vechi scoase la vânzare. SFATURI Ce măsuri ne luăm pentru a evita „țepele” Teodora Vasâlca Cei care își achiziționează o locuință în stadiul de proiect fac asta în special pentru că sunt atrași de prețul mult mai mic al acesteia față de casele finalizate. Ce ar trebui să facă, totuși, pentru a se proteja de eventualele neplăceri? Adrian Șișchin, directorul firmei de consultanţă imobiliară Re/max, recomandă cumpărătorilor să se ducă la dezvoltatori credibili și să dea un avans cât mai mic, pe parcursul realizării proiectului. De asemenea, ar trebui să se specifice în contract, printre altele, cine intră în posesia actului de proprietate și la ce dată, ce se întâmplă dacă proiectul e întârziat, dacă finisajele nu sunt cele dorite, cât de repede se repară etc. „În România nu există un fond de garantare a sumelor date ca avans de către clienți dacă dezvoltatorul intră în insolvență, cum e în Canada, de pildă, fond la care contribuie dezvoltatorii”, ne-a declarat Șișchin. Nu există garanții totale La rândul său, Ion Cătuțoiu, managing partner al agenției de consultanță imobiliară Real Time, spune că potențialii cumpărători ar trebui să fie foarte atenți la garanțiile oferite de dezvoltator. Printre ele: antecontract semnat la notariat, returnarea avansurilor în cazul nerespectării obligațiilor sau depunerea lor în conturi escrow. Totuși, cei care cumpără case „pe hârtie” trebuie să știe că nimic nu le va garanta că dezvoltatorul, chiar de bună-credință fiind, va definitiva proiectul, dat fiind contextul economic, potrivit avocatului Romeo Cosma, de la „Cosma și Asociații”. „Ar trebui ca dezvoltatorul să aibă poliță de asigurare încheiată măcar cu finanțatorul (banca - n.r.) că se va realiza proiectul”, a spus Cosma, precizând însă că metoda nu e uzuală în România. El a adăugat că diferența de preț între o casă în proiect și una finalizată este „costul riscului” asumat.

Ne puteți urmări și pe Google News