În lupta pentru dreptatea sa, grăbită probabil să înșface și paltonul Constituției, din noaptea întâlnirilor absconse, Doamna ne luminează cu viziunea proprie asupra reformei. Ne spune chiar că nu li s-ar cuveni poziții celor ce nu urmează regulile. Cât adevăr! Cum oare să privim reforma rostită din gura celor ce, negându-și propria evoluție, uită atât de lesne și de politic au ajuns supremi dintr-un simplu pretoriu de tribunal. Din coșmarul devenit cotidian ne este descris și acela ce nu privește drept în ochi pe cel călcat în picioare. Dar nu ni se arată că, pentru dreptatea lor, torționarii de tip nou, cunoscuți deja generic ca „portocali”, au falsificat probe, rapoarte, au dublat și triplat martori, au amenințat deopotrivă avocați, magistrați și părți ori și-au împins dosarele instrumentate de ei pe bază de liste cu „ținte” pe culoarele paradelilor. Spre deosebire de însăși Slujirea ce avea plăcerea bolnavă de a-și privire încătușatele victime urcând treptele Golgotelor lor, reformatorii de tip nou par a fi, în visul Doamnei, privitori doar spre buzunarul ori beneficiul propriu.

Și ce mai este oniricul personaj principal? Ne spune tot Doamna, cu gura plină, despre cel ce umblă cu dubla măsură. Mai adevărat de atât chiar nu poate fi nimic în lumea ei, a „magistraților”. În fața sa stau și cel ce, în fuga după voturi, promitea să renunțe de îndată la imunitate dobândită odată cu înscăunarea dar și cel ce striga blasfemiator „Doamne Dumnezeule!” în încercarea mincinoasă de a ascunde semnarea protocoalelor secrete ori cel ce reprezintă Secția de spălare de păcate a „portocalilor” ceruți spre arestare. Privea oare drept în ochi aceste personagii, vajnici reprezentanți ai „dublei măsuri”?

Principiile sunt corecte doar când CEILALȚI trebuie să renunțe la imunitate. Sau atunci când CEILALȚI trebuie defilați prin fața camerelor de luat vederi la audieri. Dar și când CEILALȚI trebuie reținuți și arestați, cu toată presa anunțată în prealabil. Dar pentru NOI, doar cu aviz, iar NOI nu permitem asta, căci știm că nu se cade.

Dar peste toate, ne spune Doamna, să ne ferim de cel ajuns într-o poziție importantă. Da, acesta chiar este Adevărul Suprem. Chiar trebuie să ne ferim de cel important, de exemplu, de cel ce împarte dreptatea direct din scaunul de acuzator, de cel numit fără să fi susținut vreun examen în viața sa profesională, de cel promovat prin grație politică și nimic mai mult, cocoțat într-o poziție importantă fără niciun merit.

Ni se mai spune că fiecare poartă în raniță bastonul de mareșal. Hazliu este că visul, fiind neclar, probabil a încurcat bastoanele. Cei din sala minunată, cărora le dezvăluie visul său, poartă un baston, dar este acela ce servește la umilirea noastră, cel pe care ni-l aplică pe spinările ce vor a ne fi îndoite.

Să te ferească bunul Dumnezeu ca impostorul să ajungă într-o poziție importantă! Asta cam așa este. Când ajunge în poziție de Dumnezeu, fără a avea măcar un merit de sfințișor, se simte tentat să devină Demiurg. Și da, cel mai flagrant impostor este el, dumnezeul-paraditor! Căci în afară de „meritul” de a fi fost pe placul Securității, cei mai mulți dintre „dumnezeiuți” nu au avut nimic altceva în raniță.

În tot acest timp, al îndumnezeirii unora, neputința și meschinăria, ca forme de manifestare a politicii post revoluționare, par a fi cuprins deopotrivă atât partidele din opoziție, dar mai ales pe cele de la putere. Cu toate acestea, mai impostori decât „nealeșii” noștri privilegiați nu vor reuși să ajungă niciodată!

Vorba marinarului: Liniște, băi! Ce dracu?

 

Te-ar putea interesa și: