LIGA I: Steaua s-a distanțat la 8 puncte de locul 2. „U” Cluj, victorie istorică împotriva rivalilor de la CFR!

LIGA I: Steaua s-a distanțat la 8 puncte de locul 2. „U” Cluj, victorie istorică împotriva rivalilor de la CFR!

Etapa a 24-a din primul eșalon fotbalistic al țări a început vineri, când s-au jucat primel două meciuri, și se va încheia luni.

Astra Giurgiu a făcut un nou pas greșit în lupta pentru titlu. Echipa pregătită de Daniel Isăilă n-a reușit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în partida de pe teren propriu cu Oțelul Galați. Giurgiuvenii au ratat în acest joc și un penalty, portarul gălățenilor, Goicoechea, apărând, în repriza secundă, lovitura de la punctul cu var executată de Yoda. Liderul Steaua s-a distanțat la 8 puncte de Astra, după victoria cu scorul de 2-1 repurtată duminică seară, la Constanța, în fața formației Săgeata Năvodari. Surprinzător, dobrogenii au deschis scorul meciului în minutul 6, prin Guerra, dar „roș-albaștrii” au reușit să întoarcă rezultatul grație golurilor înscrise de Keșeru (33-penalty) și Varela (55). Până la final, Săgeata a mai reușit să marcheze o dată, însă golul lui M. Roman n-a fost validat pe motiv de ofsaid. Sâmbătă, Petrolul, ocupanta locului 3, n-a reușit decât o remiză albă la Chiajna, cu Concordia, iar Dinamo a pierdut, 2-3, meciul disputat pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare cu Pandurii. Luni, în ultima partidă a etapei, „U” Cluj a câștigat cu scorul de 2-1 partida disputată în deplasare cu rivala CFR. Este prima victorie pe care „șepcile roșii” o obțin în fața rivalilor „feroviari” în primul eșalond după o pauză de 42 de ani, precedentul succes datând din 1972! LIGA I, PROGRAMUL ȘI REZULTATELE ETAPEI A 24-A Vineri Gaz Metan Mediaș - Corona Brașov 1-0Robertson (86) Astra Giurgiu - Oțelul Galați 1-1 Yazalde (4) / Marquinhos (26) Sâmbătă Concordia Chiajna - Petrolul Ploiești 0-0 Dinamo - Panduri Tg. Jiu 2-3Bilinski (70 și 83) / Giusti (5), Momcilovici (77), Elton (90+4) Duminică FC Botoșani - Vitorul Constanța 3-1 Vasvari (52-penalty), Hadnagy (57), Stojkov (89) / N. Dică (9-penalty) Săgeata Năvodari - Steaua 1-2Guerra (6) / Keșeru (33-penalty), Varela (55) Luni ACS Poli Timișoara - FC Vaslui 0-2 Celeban (16), N. Viveiros (72) FC Brașov - Ceahlăul P. Neamț 1-0A. Cristea (37) CFR Cluj - „U” Cluj 1-2 Ogbu (18) / Lemnaru (15), Ciupe (63)